Scandal monstru și lucrări blocate. Acuzații de boicot politic la ștrandul din Tășnad

Acuzații extrem de dure lansate de persoane apropiate primarului orașului Tășnad, Grieb Csaba Francisc, la adresa consilierilor PSD și UDMR. Acestea folosesc cuvinte precum ”boicot” sau ”sabotaj” pentru a descrie absența aparent nemotivată a consilierilor PSD și o parte din UDMR (doi consilieri au fost prezenți, n.red.) de la ultima ședință de Consiliu Local, în care ar fi trebuit să voteze un proiect vizând demararea unor lucrări de modernizare a unor bazine.

”Am fost informat despre boicotul sau sabotajul celor de la PSD și UDMR. În data de 13 iunie 2017 a fost programată ședința de Consiliu Local în care urmau să se dea apropările pentru lucrările de la ștrand, de la bazinul cu apă rece. Aceste aprobări se dau în urma întrunirii cvorumului de consilieri locali (este necesară prezența a mimin 50% dintre consilieri). Din păcate, toți reprezentanții PSD și UDMR au lipsit, nemotivat, ceea ce a dus la imposibilitatea de a progresa în această privință”, au declarat surse apropiate primarului Tășnadului.

Acestea transmit și un mesaj public, invitând consilierii care ar fi absentat în masă să își explice gestul.

”De ce nu putem avea un bazin cu apă rece finalizat cât mai repede? Domnii consilieri își vor încasa indemnizațiile chiar dacă au lipsit nemotivat și chiar dacă acțiunile lor se îndreapta împotriva intereselor tuturor tășnădenilor de rând? (…) Să le impunem tuturor consilierilor, indiferent de orientare politică, să prezinte motivarea scrisă a absențelor din sedințele de Consiliu Local. Avem dreptul să întrebăm și să verificăm pentru ce își iau acești consilieri leafa din impozitele și taxele noastre”, au mai precizat sursele citate.

Liderul grupului PSD din cadrul Consiliului Local Tășnad, Adrian Farcău, s-a apărat și a NEGAT acuzațiile lansate de apropiații primarului Grieb. Adrian Farcău a spus că ședința a fost convocată de pe o zi pe alta, fiindu-le extrem de greu să lipsească de la servici.

”Am fost anunțați în data de 12 iunie, după-masa, că în data de 13 iunie va fi ședință extraordinară. Nu am putut lipsi de la servici intempestiv. Aceste ședințe nu se convoacă hei-rup-ist. Întradevăr au lipsit consilierii PSD și UDMR, dar a lipsit și un consilier PNL. Dacă acel consilier era prezent, ședința ar fi fost statutară. Așa că domnul primar nu are dreptate aici. Noi vrem ca aceste proiecte să fie dezbătute în mod profesionist, anunțate din timp, astfel încât proiectele să se dezbată cu avizele comisiilor de specialitate. Mai ales dacă nu e vorba despre vreo urgență”, a opinat Adrian Farcău.


Nota redacției: Interesant este faptul că acest articol a născut o dispută vie în Consiliul Local Tășnad. În tot acest timp, fie că vorbim de opoziție sau de majoritate, localnicii așteaptă o dezvoltare a Tășnadului.

Fii primul care comentează! despre "Scandal monstru și lucrări blocate. Acuzații de boicot politic la ștrandul din Tășnad"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre Primăria Tășnad
Cum arată cea mai vârstnică sătmăreancă. Nu a fost niciodată la doctor!

Închide