Scapi de două puncte amendă dacă mergi la film. Proiectul a trecut de Senat

Șoferii vor putea cere anularea a două puncte de penalizare dacă vor viziona filme educative realizate în parteneriat cu Poliția Română. Proiectul de lege a trecut de Senat și urmează să ajungă pe masa deputaților. 

Senatorul PNL Mario-Ovidiu Oprea a inițiat anul trecut un proiect de lege prin care șoferii vor putea solicita anularea a două puncte de penalizare dacă vizionează filme educative despre efectele nerespectării regulilor în trafic.

“În cazul aplicării a 2 puncte de penalizare, altele decât cele două premergătoare suspendării permisului de conducere, titularul acestuia poate cere anularea acestor două puncte în urma prezentării dovezii faptului că a participat la vizionarea unui film educativ realizat de Poliția Română, despre efectele nerespectării regulilor în trafic. Vizionarea acestor filme educative din domeniul siguranței rutiere se va face în structurile și la partenerii aprobați de Poliția Română, cu drept de eliberare a dovezii de participare la vizionare,” se arată în textul legii.

Senatorul a punctat, în expunerea de motive, că măsura este prezentă și în alte țări, iar acolo a avut rezultate în ceea ce privește corectarea voluntară a unor acțiuni greșite la volan.

“Pedepsirea încălcării Codului rutier este, astfel, dublată de educație rutieră și conștientizarea pericolului pe care îl constituie comportamentul greșit la volan,” se arată în expunerea de motive.

Tinerii șoferi își pot pierde mai repede permisul

O altă modificare este legată de scăderea numărului de puncte la care se suspendă permisul, în primul an de la dobândire.

“În cazul conducătorilor auto titulari de permis de mai puțin de un an de zile, suspendarea exercitării dreptului de a conduce se dispune la cumularea a 12 puncte penalizare,” se arată în textul propunerii.

Senatorul și-a motivat propunerea spunând că este nevoie ca tinerii șoferi, încă de la început, să înțeleagă cât de mare este responsabilitatea atunci când te afli la volan.

“De o importanță covârșitoare este înțelegerea responsabilității enorme pe care o avem în calitate de conducători auto, chiar de la bun început. Răspundem, în egală măsură, pentru viața noastră și pentru cea a celorlalți participanți la trafic,” a spus senatorul liberal.

Proiectul a obținut majoritate la votul din Senat și urmează să ajungă pe masa deputaților înainte ca să poată fi implementat.

Fii primul care comentează! despre "Scapi de două puncte amendă dacă mergi la film. Proiectul a trecut de Senat"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre soferi
“Radar fix” în județul Satu Mare? Anunț de ultimă oră de la CNAIR

Închide