Se îngroașă gluma! Scandalul ”reportajului The Sun” de la Carei, cercetat de DIICOT

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a anunțat că s-a autosesizat în urma reportajului difuzat de publicația britanică The Sun. Totuși, în poziție nu se specifică care aspecte au intrat în atenția procurorilor.

”Urmare a reportajului difuzat de către publicaţia britanică The Sun şi preluat de către mass-media din România, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism efectueză verificări privind aspectele semnalate în materialul de presa”, se arată într-o comunciare remisă de către DIICOT.

Reamintim că municipiul Careiul se află în mijlocul unui scandal internațional. Și asta după ce publicația britanică The Sun a publicat niște fotografii și filmări în care niște copii muncesc alături de mama lor acasă. Publicaţia The Sun a realizat un reportaj care arată cum mai mulţi copii din Carei, cu vârste de până la 6-7 ani, muncesc cot la cot cu adulții, până la 13 ore pe zi, pentru a asambla jucării pentru o fabrică de ciocolată.

 

Reportajul jurnaliștilor de la The Sun este o înscenare, susține Timea Jurj – pentru PresaSM.ro. Femeia povestește pentru PresaSM.ro cum s-ar fi desfășurat totul.

”Am venit acasă iar domnii au tras cu mașina în fața porții de acces cu un taxi. I-am rugat să mute mașina dar au intrat în curte. Apoi mi-au spus că fac reclamă pentru ouăle Kinder, că sunt de la Kinder, să promoveze produsul, ca să vadă britanicii cum se fabrică ouăle Kinder. I-am poftit în casă să îi întreb despre ce este vorba, i-am servit cu cafea și apă. Apoi, mi-au spus dacă nu vreau să le arăt cum se asamblează și au insistat să pun și copiii să se joace. I-a spus fetiței și copilului meu să meargă și ei să asambleze. Au făcut câteva poze și o filmare și au plecat”, a declarat Timea Jurj pentru PresaSM.ro. 

Mai mult, Timea Jurj susține că i s-au oferit bani de către cei de la The Sun.

”Au vrut să îmi dea bani, dar eu i-am spus că nu am nevoie de probleme, că noi suntem oameni simpli. Nu am luat banii. Apoi, unul dintre ei mi-a lăsat o adresă de mail ca să îl contactez să îl ajute pe soțul meu dacă vrea să maergă la muncă în Marea Britanie”, a mai spus Timea Jurj.  

Fii primul care comentează! despre "Se îngroașă gluma! Scandalul ”reportajului The Sun” de la Carei, cercetat de DIICOT"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre DIICOT
Procurorii DIICOT au DESCINS și la MAFIA bancomatelor din Satu Mare

Închide