Șeful Poliției Satu Mare, ultimul tocmai la concursul pentru postul său. E tot pe funcție

Funcția de șef al Poliției Municipiului Satu Mare este deținută de către Horia-Ioan Vescan. Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție, comisarul șef Horia Vescan este ”DESEMNAT” pe această funcție. Cu alte cuvinte, nu a ocupat-o prin concurs.

Totuși, la concursul organizat luna aceasta tocmai pentru funcția pe care o ocupă a ieșit pe locul al TREILEA din tot atâția candidați. Mai exact, pe ultimul loc. Acesta a obținut doar 5,35 și a fost declarat respins. Cu toate acestea, este tot șef al Poliției Municipiului Satu Mare.

Un alt pretendent puternic a fost comisarul șef de poliție Dinu Urâte. Exilat, la propriu, la Carei – pe funcția de comandant, acesta părea decis să ocupe fotoliul de șef al Poliției Satu Mare. Dar nu a reușit, obținând 5,53.

Cel mai bine clasat a fost comisarul șef de poliție Todoran Claudiu-Sorin (6,41), care a întregit tabloul celor trei candidați pentru concursul care a avut loc în data de 7 decembrie 2017. Acesta ocupă în prezent funcția de șef al Secției 1 Poliția Satu Mare.

Nr.

crt.

Nume şi prenume candidat Nota  obținută după finalizarea contestațiilor Observaţii
1 TODORAN CLAUDIU-SORIN 6,41
2 URÂTE DINU-FLORIN 5,53
3 VESCAN IOAN-HORIA 5,35

Ne putem întreba cât de pregătit ar putea fi comisarul șef Horia Vescan să conducă Poliția Municipiului Satu Mare dacă a căzut tocmai examenul pentru funcția pe care o deține. Cu o notă, totuși, destul de mică.


Nota redacției: Informăm grupurile de interese din Inspectoratul Județean de Poliție Satu Mare că nu îl cunoaștem pe Horia Vescan, iar acest material este unul strict de informare. Dar nu aveam cum să nu semnalăm o astfel de situație tocmai la vârful Poliției Satu Mare.

2 Comments on "Șeful Poliției Satu Mare, ultimul tocmai la concursul pentru postul său. E tot pe funcție"

  1. 1) Urâte a primit nota mai mică după finalizarea contestației;
    2) Urâte in 2016 concurând singur la examenul de prim adjunct sef IPJ Satu Mare a primit nota 1(unu) și ceva sutimi;
    Care este adevărata valoare a resursei umane având în vedere informarea corectă ?!?!

    View Comment
  2. Prosti da’ multi! Ce conteaza buna pregatire a unui sef din politie pentru psd?!
    Obedienta e pe primul loc!
    Cum sa ai politisti bine pregatiti si corecti, cand seful partidului aflat la putere e un penal?!

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre Inspectoratul de Poliție Județean
Cel mai râvnit post din Poliția Satu Mare. Unde a fost ultimul act de corupție

Închide