Judecătoria Satu Mare a dispus începerea judecății într-un dosar penal ce îl privește pe un bărbat, care făcea curse BOLT, acuzat de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Potrivit informațiilor PresaSM, șoferul a fost surprins de polițiști conducând un autoturism marca Opel, utilizat pentru transport alternativ de persoane în regim taxi, pe bulevardul Independenței din municipiul Satu Mare. Acesta a efectuat o manevră de viraj la stânga peste marcajul longitudinal dublu continuu, moment în care a fost oprit pentru control.
Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, la spital, probele biologice au relevat o alcoolemie de 1,82 g/l alcool pur în sânge la prima probă și 1,57 g/l la cea de-a doua.
În cursul urmăririi penale, bărbatul a recunoscut fapta și a explicat că băuse alcool cu o seară înainte, la o petrecere acasă, consumând aproximativ 400-500 ml de pălincă și 1-1,5 litri de vin. A doua zi dimineața, acesta a urcat la volan pentru a merge la cumpărături, fără să-și dea seama că alcoolemia era încă peste limita legală.
Judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a probelor administrate și a actelor de urmărire penală, dispunând începerea judecății. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Dosarul urmează să fie soluționat de Judecătoria Satu Mare.
-----------
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ