Somnul minții! Zeci de polițiști locali, într-o schemă ilicită. Puși să restituie banii

Amendat pentru postarea de pe Facebook

Zeci de polițiști locali din municipiul Satu Mare au ajuns într-o situație destul de ciudată, după au folosit voucherele de vacanță (în valoare de 1.450 de lei) pentru a cumpăra alimente și băuturi.

Acest lucru a fost posibil cu concursul unui lanț de magazine din municipiul Satu Mare, care a acceptat să preia voucherele de vacanță pe post de tichete de masă. Doar că cei din firma respectivă și-au dat seama că nu au ce face cu voucherele, așa că le cere polițiștilor locali banii pe cumpărături. În această situație ar fi 15 de polițiști locali, potrivit surselor PresaSM.

Mărturia unui polițist local

Întreaga poveste a fost spusă de un polițist local pentru obiectiv-sm.ro.

”Nu am mers în vacanță și am zis să vedem cum le putem valorifica. Știam că nu se poate și că trebuie să mergem în vacanță de ele sau pierdem acea sumă, dar totuși am intrat în magazinul Sa(…) și am întrebat dacă putem face cumpărături de aceste vouchere. Șefa de magazin l-a sunat pe patron, care a dat undă verde la cumpărături. Vă dați seama că zvonul a mers repede printre colegi, dar și alte persoane din sistemul bugetar, așa că toată lumea s-a înghesuit în magazin pentru a-și lua alimente de aceste vouchere

Și-a dat seama omul că nu poate să le schimbe în bani nicăieri, cu toate cunoștințele sale, și acum ne cere banii înapoi. Din salar de 1900 lei de unde să îi dau înapoi 1450, toți deodată? Chiar nu știm ce să facem, știm că și noi avem o parte de vină că am încercat să ocolim legea, dar și el în aceeași măsură”.

Firma cere banii, printr-un avocat

Avocatul firmei le cere acum polițiștilor locali să achite contravaloarea produselor. De asemenea, polițiștii locali sunt chemați să își ridice voucherele de vacanță.

”(…) Vă aducem la cunoștință că plata efectuată pentru alimentele și produsele cumpărate, prin utilizarea voucherelor de vacanță este nelegală, cu rugămintea să vă prezentați la sediul societății în vederea achitării sumei de (…) și a ridicării voucherelor de vacanță (…) În condițiile în care nu veți înțelegere să efectuați de bună-voie plata sumei de (…) și de a reglementa astfel pe cale amiabilă această situație, vom fi nevoiți să ne adresăm instanței judecătorești”, este adresa transmisă de avocatul firmei, obținută de obiectiv-sm.ro

Fii primul care comentează! despre "Somnul minții! Zeci de polițiști locali, într-o schemă ilicită. Puși să restituie banii"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre Poliția Locală
ACȚIUNE. Drogați săltați pe bandă rulantă în municipiul Satu Mare

Închide