Statul a renunțat la Hotelul Dacia. Vasile Țânțaș iese din închisoare și nu mai plătește despăgubiri

Vasile Țânțaș va ieși liber pe porțile Penitenciarului Satu Mare în următoarele săptămâni, după ce a fost condamnat la un an de închisoare, beneficiind de prevederile Codului Penal refritoare la vârsta înaintată. Mai mult, acesta nu va trebui să plătească nici despăgubirile de peste 700.000 de euro. În tot acest timp, statul român se pare că a renunțat la dreptul de cumpărare a Hotelului Dacia. În concluzie: nimeni nu poate face nimic! Statul nu vrea, familia Țânțaș se pare că nu are bani.

Statul spune pas

Statul român, prin Ministerul Culturii, nu au avut nicio reacție instituțională în exercitarea dreptului de preemțiunea în achiziționarea Hotelului Dacia. O spune Mircea Drăgan, directorul Direcției Județene de Cultură.

Și asta pentru că instituțiile centrale și locale ale statului au fost contactate de către Direcția Județeană de Cultură și nimeni nu a răspuns la adresele Direcției Județene de Cultură. Concret, dacă niciuna dintre cele trei instituții – Ministerul Culturii, Consiliul Județean și Primăria Satu Mare nu își manifestă interesul de a cumpăra clădirea, atunci familia Țânțaș poate vine către oricine.

În ce privește Consiliului Județean și Primăria Satu Mare, cele două foruri nu par să dispună de fondurile necesare în vederea achiziționării și reabilitării clădirii.

Semne mari de întrebare

Directorul Direcției Județene de Cultură, Mircea Drăgan, a declarat pentru PresaSM.ro că nu poate înțelege lipsa de interes a Ministerului Culturii.

”Am trimis o adresă către Ministerul Culturii după ce am primit oferta de la proprietarii Hotelului Dacia. Nu ni s-a răspuns nici după 30 de zile, așa că am trimis o nouă adresă. Încă nu s-a răspuns nici la aceasta”, a spus Mircea Drăgan pentru PresaSM.ro.

Vasile Țânțaș nu mai plătește

Cu toate că a intrat pentru câteva luni după gratii, omul de afaceri a scăpat de obligația de a plăti 767.500 de euro statului român, drept despăgubiri. Decizia a fost dată de către curtea de Apel Oradea, iar Direcția Județeană pentru Cultură nu a atacat sentința.

”Înlătură dispoziţia instanţei de fond de obligare a inculpatului Ţânţaş Vasile la plata către partea civilă Ministerul Culturii, prin Direcţia Judeţeană pentru Cultură Satu Mare, la plata sumei de 767.500 euro despăgubiri materiale şi în baza art 25 Cod de procedură penală respinge ca nefondate pretențiile părţii civile”, este hotărârea magistraților Curții de Apel Oradea, dată în luna mai 2017.

Mai mult, Vasile Țânțaș va ieși de după gratii, beneficiind de reducerea pedepsei datorită vârstei înaintate. Mai mult, se pare că Vasile Țânțaș ar fi avut o atitudine normală după gratii, participând la diferite munci. Fapt care i-ar aduce din nou libertatea.

 

1 Comment on "Statul a renunțat la Hotelul Dacia. Vasile Țânțaș iese din închisoare și nu mai plătește despăgubiri"

  1. comentator | iulie 29, 2017 at 20:18 |

    Adică omul simplu înțelege de aici că dacă ai spate poți distruge centrul vechi al orașului, nu pățești nimic. Este revoltător. Ar trebui căutat la sănătate cel care a vândut hotelul.

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre Hotelul Dacia
ULTIMATUM. Proprietarii clădirilor istorice, somați să le reabiliteze. Supraimpozitare, soluția Primăriei

Închide