Meniu

Caută pe PresaSM

0

SURSE. 5000 de euro un post de asistent la Spitalul Județean! Conducerea taie în carne vie

PresaSM.ro a intrat în posesia unor informații care au provocat un cutremur în Spitalul Județean Satu Mare. Surse avizate au precizat pentru PresaSM.ro că întreaga procedură a concursului pentru angaj...

SURSE. 5000 de euro un post de asistent la Spitalul Județean! Conducerea taie în carne vie

PresaSM.ro a intrat în posesia unor informații care au provocat un cutremur în Spitalul Județean Satu Mare. Surse avizate au precizat pentru PresaSM.ro că întreaga procedură a concursului pentru angajarea a 23 de asistenți medicali a fost modificată din temelii. Și asta pentru că anumite persoane ar fi solicitat sume de până la 5.000 de euro pentru eventuala facilitare în ceea ce privește obținerea unui post. Nu de alta, dar sunt 150 de candidați pe cele 23 de locuri, iar unii ”intermediari” și-ar fi intrat în ”drepturi”. Surse susțin că managerul Spitalului Județean de Urgență, Adrian Marc, a fost informat din mai multe părți că s-ar solicita sume de până la 5.000 de euro pentru ca unele persoane să obțină funcțiile în cauză. Informații care au ajuns și la reporterii PresaSM.ro din mai multe surse. ”Unele persoane s-ar fi plâns că 5.000 de euro pentru un post ar fi prea mult. Ar fi spus apropiatul unui candidat. Adrian Marc a schimbat întreaga procedură, în regim de urgență, cu avizul Comitetului Director și al conducerii Consiliului Județean”, susțin surse pentru PresaSM.ro. Pentru că informațiile ar fi venit din mai multe direcții și ar fi destul de plauzibile, conducerea Spitalului Județean a modificat întreaga procedură de concurs. Mai exact, subiectele de concurs vor fi stabilite în dimineața examenului, sub supravegherea strictă a doi observatori, desemnați de managerul Adrian Marc. De asemenea, s-a aprobat o procedură de către Comitetul Director, potrivit căreia stabilirea subiectelor, examenul în sine și corectarea lucrărilor să fie filmate intregral, pentru a se elimina orice suspiciune. De altfel, în urmă cu circa o lună s-a acționat în mod similar la angajarea unor infirmiere. Concret, existând semne de întrebare cu privire la corectitudinea examenului, a intervenit conducerea Spitalului Județean, prin două persoane delegate, care au modificat de urgență procedura.

Citește și

FOTO/VIDEO. Vulpe, posibil bolnavă, surprinsă în  mijlocul unui cartier din Satu Mare, chiar lângă un bloc
Actualitate

FOTO/VIDEO. Vulpe, posibil bolnavă, surprinsă în mijlocul unui cartier din Satu Mare, chiar lângă un bloc

acum 3 ore
DELICIOS. Gustul Turciei, adus la Satu Mare. „Bazooka” de 45 de centimetri, lipii făcute pe loc și rețete pregătite de un bucătar turc la 21 Ateș Döner
Actualitate

DELICIOS. Gustul Turciei, adus la Satu Mare. „Bazooka” de 45 de centimetri, lipii făcute pe loc și rețete pregătite de un bucătar turc la 21 Ateș Döner

acum 3 ore
FOTO. Salam de porc, fără E-uri, în municipiul Satu Mare. Produs fiert și afumat cu rumeguș de fag
Actualitate

FOTO. Salam de porc, fără E-uri, în municipiul Satu Mare. Produs fiert și afumat cu rumeguș de fag

acum 6 ore
Virusul West Nile a ajuns și în județul Satu Mare. Cinci morți în România
Actualitate

Virusul West Nile a ajuns și în județul Satu Mare. Cinci morți în România

acum 6 ore
FOTO. Concept inedit la Satu Mare: cină multisenzorială, cu proiecții, sunete și lumină. Doar 24 de invitați la prima experiență
Actualitate

FOTO. Concept inedit la Satu Mare: cină multisenzorială, cu proiecții, sunete și lumină. Doar 24 de invitați la prima experiență

acum 7 ore
VIDEO. Accident în județul Satu Mare. Tânăr (21 ani), rănit după ce a ajuns cu mașina în șanț
Actualitate

VIDEO. Accident în județul Satu Mare. Tânăr (21 ani), rănit după ce a ajuns cu mașina în șanț

acum 22 ore
O fabrică de peste 10 milioane de euro ar putea fi construită în județul Satu Mare. Ar aduce zeci de noi locuri de muncă. Cine este investitorul
Actualitate

O fabrică de peste 10 milioane de euro ar putea fi construită în județul Satu Mare. Ar aduce zeci de noi locuri de muncă. Cine este investitorul

11 septembrie 2026
VIDEO. Sute de copaci tăiați ilegal dintr-o pădure seculară din Satu Mare. Zeci de mii de euro prejudiciu. S-a lăsat cu dosare penale
Actualitate

VIDEO. Sute de copaci tăiați ilegal dintr-o pădure seculară din Satu Mare. Zeci de mii de euro prejudiciu. S-a lăsat cu dosare penale

11 septembrie 2026
Accident, astăzi, la Ardud! O șoferiță a intrat cu mașina într-un cap de pod
Actualitate

Accident, astăzi, la Ardud! O șoferiță a intrat cu mașina într-un cap de pod

11 septembrie 2026
Au fost prinși suspecții furtului de 165.000 euro, dintr-un apartament din Satu Mare
Actualitate

Au fost prinși suspecții furtului de 165.000 euro, dintr-un apartament din Satu Mare

11 septembrie 2026
Tâlhar trimis în judecată. A intrat peste o sătmăreancă de 84 de ani, i-a smuls cerceii din ureche și i-a furat telefoanele
Actualitate

Tâlhar trimis în judecată. A intrat peste o sătmăreancă de 84 de ani, i-a smuls cerceii din ureche și i-a furat telefoanele

11 septembrie 2026
ANALIZĂ. Farmacii la tot pasul în județul Satu Mare. Suntem campioni pe sate, la nivel național
Actualitate

ANALIZĂ. Farmacii la tot pasul în județul Satu Mare. Suntem campioni pe sate, la nivel național

11 septembrie 2026

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite