SUTE de sătmăreni s-au PREGĂTIT să picheteze Prefectura! PROTESTUL a fost AMÂNAT

foto: voceatransilvaniei.ro

Sindicaliştii din Satu Mare au amenințat conducerea Companiei Naţionale Poşta Română cu grevă generală dacă nu le sunt ascultate şi rezolvate problemele cu care se confruntă.

În urma semnalelor pozitive primite din partea conducerii Poștei Române, sindicaliștii sătmăreni au decis să amâne protestul din fața Prefecturii Satu Mare, care era programat să aibă loc luni.

Sindicaliștii și conducerea Poștei Române se vor așeza marți și miercuri la masa negocierilor, iar în funcție de rezultate vor lua o decizie.

Principala nemulţumire ţine de lipsa de personal din mediul rural. Liderul Sindicatului Poșta Satu Mare, Trandafir Tripon, a precizat că din cauza faptului că se înregistrează o lipsă de personal în mediul rural, poștașii nu își pot face concediile de odihnă. Acesta cere schimbarea legislației, astfel încât să se poată face angajări pe durată determinată în mediul rural, oferindu-le astfel posibilitatea poștașilor de a intra în concediu.

Fii primul care comentează! despre "SUTE de sătmăreni s-au PREGĂTIT să picheteze Prefectura! PROTESTUL a fost AMÂNAT"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre Instituția Prefectului
Reprezentanții INVESTITORULUI de la Medieșu Aurit, la întâlnire cu autoritățile. Va fi dezvoltat un proiect de 50 de milioane euro

Închide