Un TIR cu lemne s-a răsturnat în județul Satu Mare. DOUĂ persoane au ajuns la URGENȚE

Accident rutier în județul Satu Mare. Un autotren plin cu lemne s-a răsturnat AZI, 1.11.2016, pe Drumul European 81 Livada – Seini, la intersecția cu Drumul Comunal 9 (între localitățile Iojib și Apa).

”Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că în judeţul Satu Mare, traficul rutier este oprit pe raza comunei Apa în vederea ridicării unui autotren încărcat cu lemne care s-a răsturnat pe suprafaţa carosabilă. Circulaţia rutieră a fost deviată, pe rute locale, prin comuna Apa”, anunță Poliția Română.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare, Florentina Nagy, șoferul a rămas încarcerat în cabină.

La fața locului au ajuns mai multe echipaje ale Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, care au scos șoferul autotrenului din cabină, iar un echipaj SMURD i-a dat primul ajutor, după care acesta a fost transportat la Unitatea de Primire Urgențe Satu Mare.

Din câte se pare, accidentul s-a produs din cauza șoferului unui autoturism (o femeie în vârstă de 21 de ani), care a venit de pe un drum secundar fără să se asigure. Șoferul TIR-ului, aflat pe drumul principal, a încercat să evite impactul (doar parțial), dar autotrenul s-a balansat și s-a răsturnat.

În urma impactului au rezultat două victime: șoferul autotrenului și o pasageră din autoturismul condus de tânăra din Medieșu Aurit.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul.

foto: Drivers Satu Mare

Fii primul care comentează! despre "Un TIR cu lemne s-a răsturnat în județul Satu Mare. DOUĂ persoane au ajuns la URGENȚE"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre accident rutier
Accident în LANȚ în municipiul Satu Mare, lângă Billa. O femeie a fost rănită (FOTOGALERIE)

Închide