Un sătmărean beat a ratat curba și a plonjat cu mașina în șanț, apoi s-a răsturnat pe câmp

Un sătmărean beat s-a răsturnat cu mașina într-un șanț și s-a oprit pe câmp. Concret, sâmbătă, 21 iunie, la ora 21:27, polițiștii din Marghita au fost sesizați că pe Drumul Național 19, în afara localității Adoni, s-a produs un alt incident rutier.
Din investigațiile efectuate de polițiștii rutieri, la fața locului, s-a constatat că, un bărbat de 33 de ani, din comuna Pișcolt, județul Satu – Mare, în timp ce conducea un autoturism, pe D.N.19, în afara localității Adoni, județul Bihor, înspre localitatea Săcueni, județul Bihor, în condiții ce urmează a fi stabilite din cercetări, nu ar fi adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum, într-o curbă la stânga, semnalizată prin indicatoare rutiere.
Acesta ar fi pierdut controlul asupra direcției, ar fi părăsit partea carosabilă prin partea dreaptă a direcției sale de deplasare, ar fi pătruns în șanțul din beton, iar apoi s-ar fi răsturnat pe un terenul agricol.
În urma testării cu aparatul etilotest, oamenii legii au stabilit că bărbatul care se afla la volanul mașinii prezenta o concentrație alcoolică de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat. Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Șoferul mașinii a suferit leziuni ușoare, pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital. Polițiștii au întemeiat câte un dosar penal pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor în care s-au produs cele două accidente.
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ
