Judecătoria Carei a admis în parte cererea unei femei din municipiu și a emis un ordin de protecție împotriva fiului acesteia, după ce instanța a reținut existența unor forme de violență verbală, dar și o stare reală de temere pentru victimă.
Potrivit informațiilor PresaSM, femeia a cerut protecția instanței susținând că fiul său, pe fondul consumului frecvent de alcool, îi cerea bani, o amenința, o jignea și manifesta un comportament agresiv în locuință. Aceasta a relatat că bărbatul lovea cu pumnii în masă și în obiecte din casă, trântea uși, vindea bunuri din locuință și îi provoca o stare permanentă de teamă.
În fața instanței, petenta a arătat că intimatul ar fi amenințat-o inclusiv că o va înjunghia și o va arunca într-un sac, precizând că se teme că acesta ar putea pune în practică amenințările, mai ales atunci când se află sub influența alcoolului. Femeia a mai declarat că, în ultima perioadă, fiul său a început să o strângă de mâini și să îi imobilizeze mâinile.
O martoră audiată în cauză a confirmat existența conflictelor și a arătat că bărbatul consumă frecvent alcool, provoacă scandal, adresează cuvinte jignitoare și distruge bunuri din locuință. De asemenea, aceasta a precizat că victima a ajuns să nu mai doarmă acasă din cauza fricii.
Prin hotărârea pronunțată, judecătorii au dispus ca bărbatul să păstreze, timp de patru luni, o distanță minimă de 100 de metri față de mama sa și față de locuința acesteia. De asemenea, i s-a interzis orice contact cu victima, inclusiv telefonic, prin corespondență sau prin orice alt mijloc.
Totodată, instanța a dispus evacuarea temporară a intimatului din locuința comună, pentru aceeași perioadă de patru luni. Judecătoria Carei a atras atenția bărbatului că încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
----------------------------
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ