Un senator PSD de Satu Mare dă de pământ cu PNL: ”Este absolut halucinant”

Senatorul PSD de Satu Mare, Gabriel Leș, a ieșit public cu un mesaj extrem de tranșant după ce premierul desemnat Florin Cîțu și-a depus mandatul înainte de votul din Parlament.

”Asistăm la un episod de o gravitate fără precedent! Este absolut halucinant! De teamă ca PSD va dori sa pună capăt crizei politice acceptând instalarea unui guvern cu Florin Cîțu în frunte, președintele Iohannis și PNL l-au obligat pe acesta să-și depună mandatul. Suntem în fața unei crize de sănătate publică fără precedent iar găștile liberale se joacă cu viața oamenilor!”, a precizat senatorul Leș. 

Fostul ministru al Apărării Naționale a mai vorbit și despre măsurile luate în favoarea părinților.



”Părinții au dreptul la zile libere plătite pentru a sta acasă cu copiii pe toată perioada în care școlile sunt închise din cauza epidemiei de coronavirus. Parlamentul a adoptat proiectul de lege inițiat de PSD, prin care părinții care au copii cu vârsta de până în 12 ani, precum și cei care au copii cu dizabilități cu vârsta sub 18 ani, vor beneficia de zile libere plătite, în toate cazurile în care școlile se închid temporar. Costurile vor fi suportate integral de statul român din Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale constituit în baza Legii nr. 200/2006. Sperăm că și președintele Iohannis va considera această lege o prioritate pentru părinți și angajatori deopotrivă și va promulga legea cât mai rapid, pentru a-și putea produce efecte imediat!”, a precizat Gabriel Leș. 



3 Comments on "Un senator PSD de Satu Mare dă de pământ cu PNL: ”Este absolut halucinant”"

  1. Cîțu nu si-a ”depus” de bunăvoie mandatul !A fost sfătuit ”părintește” de cel care de fapt l-a și propus: exhibitionistul politic, aruncător de parpalac pe plafonul sitroenelor!

    View Comment
  2. asta e lucrarea lui werner si a lui orban cand au vazut ca se ingroasa gluma au fugit ca lasii astia sunt prostovanii care fug de raspundere ,ce mas rade sa mearga psd cu aliatt lor si sa puna un prim ministru de la ei ca ccr le da dreptul ,au pierdut razboiul si cu anticipatele fraierii sau fript singuri ,in orice caz au pierdut procente serioase la alegeri.

    View Comment
  3. Ce dracu dureaza atat sa votezi un guvern? Chemi ministri la comisii a caror vot nu inseamna nimic doar pentru a simula ca isi merita banii membrii? E o bataie de joc! A numit un prim ministru, in doua zile sa fie votat in Parlament, oricum cei din comisii sunt acolo, doar ca in aceasta situatie votul lor conteaza, nu e doar de ochii lumii. Schimbati odata dracului Constitutia, altfel pare doar un scenariu pentru o piesa proasta de teatru cu actori si mai prosti.

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre PSD
PNL Satu Mare ia tot ce poate din PSD. Un primar s-a ”îngălbenit” subit

Închide