Unde a fost cel mai cald în timpul primului val de căldură din acest an. Satu Mare e pe listă

După o lună mai răcoroasă, iunie a început în forță, cu temperaturi neobișnuit de ridicate. Primul val de căldură din vara lui 2025 a adus cinci zile cu temperaturi caniculare și mai multe temperaturi minime ce nu au coborât sub 20 de grade Celsius. Cel mai cald a fost în câteva orașe din Oltenia, titrează jurnaliștii de la Hotnews.
Pe 4 iunie a fost prima zi din an când temperaturile au depășit în țară pragul de caniculă (atunci au fost +35,8 C la Calafat și +35,6 C la Băilești, arată datele din hărțile ANM. Timp de cinci zile au fost maxime de peste 35 C, cele mai multe fiind la Calafat și Băilești. Nicăiri nu s-a depășit valoarea de 36 C.
Duminică, în ziua de Rusalii, la prânz, au fost +35,7 C la Băilești și +35,6 C la Calafat. Foarte cald a fost și în Moldova: +33,2 C la Botoșani.
Ziua de 7 iunie a fost specială deoarece cea mai ridicată temperatură a fost într-un oraș unde foarte rar este cel mai cald din țară: Alba Iulia (35,2 C). La Oradea au fost aproape 35 C, iar la Satu Mare, peste 33 C, mai arată hărțile ANM, consultate de HotNews.ro.
La București, cea mai ridicată temperatură a fost de +33,1 C, la stația meteo Băneasa, pe data de 5 iunie. Cea mai ridicată minimă a dimineții a fost +18,5 C, la Filaret.
Temperaturi de peste 35 C în iunie au fost aproape an de an în ultimul deceniu, dar special la valul de căldură a fost că temperaturile mari au apărut în primele zile din iunie, și nu după data de 20, cum se întâmpla de obicei.
