Urmărire ca în filme pe drumurile din Oaș: Prins după 7 km, s-a împotmolit cu mașina

Un bărbat a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare, după ce a fost surprins conducând un autoturism cu permisul suspendat și a refuzat să oprească la semnalele poliției, declanșând o urmărire spectaculoasă de aproximativ 7 kilometri.
Conform informațiilor PresaSM, totul a început după ce polițiștii din cadrul Poliției Orașului Negrești-Oaș au încercat să oprească un autoturism pe Drumul Județean 109L, în comuna Bixad. Șoferul nu s-a conformat semnalelor regulamentare și a accelerat, încercând să scape pe drumuri lăturalnice, până când a fost forțat să oprească într-o zonă izolată, în fața unei livezi.
Din autoturism au coborât două persoane, șoferul și pasagerul din dreapta față, ambii fugind în întuneric. Polițiștii au reușit să-l prindă pe pasager, care a declarat că la volan se afla inculpatul, despre care s-a stabilit ulterior că avea dreptul de a conduce suspendat încă din 20 decembrie 2021, în urma unei alte infracțiuni rutiere.
În timpul urmăririi penale și al procesului, inculpatul a negat că s-ar fi aflat la volan, refuzând să indice cine a condus autoturismul. Însă probele administrate – inclusiv declarațiile martorilor, înregistrările video ale autospecialei de poliție și adresa emisă de Serviciul Rutier – au confirmat identitatea sa și au demonstrat că se afla la volan în momentul incidentului.
Judecătoria Negrești-Oaș l-a găsit vinovat de săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis și l-a condamnat la 3 ani de închisoare cu susăendare. Instanța a considerat că, în ciuda gradului mediu de pericol social al faptei, aplicarea unei pedepse cu amendă nu este suficientă, având în vedere antecedentele penale ale inculpatului și comportamentul acestuia în timpul anchetei.
Sentința servește drept avertisment cu privire la riscurile și consecințele încălcării legii în domeniul circulației rutiere, instanța subliniind că astfel de fapte nu pot fi tolerate, cu atât mai mult cu cât implică tentativa de sustragere de la controlul poliției.
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ
