Vela: Câte persoane pot participa la nunți, botezuri și înmormântări, dar la petrecerile de bloc

Ministrul Internelor Maracel Vela a precizat, într-un video pe Facebook, că numărul maxim de persoane care pot fi invitate la o aniversare sau o onomastică, dacă evenimentul este organizat într-un apartament, este de 8. Pentru evenimente care implică o slujbă religioasă, nuntă, botez sau înmormântare, numărul maxim al celor care pot participa este de 16, titrează Digi24. 

„Limita de 8 persoane se referă la spații închise, de exemplu, într-un apartament cineva dorește să își țină ziua de naștare, sau de nume, cum este astăzi (nr. joi) ) de Sfinții Constantin și Elena. Pentru a reduce riscul, în spațiile închise, în apartamente, evenimentele personale să nu fie organizate cu mai mult de 8 persoane. (…) Evenimentele de familie se pot organiza cu 16 persoane, cele personale, de familie, care țin de slujbe religoase”, le-a explicat ministrul, celor care îl urmăreau pe Facebook.

Marcel Vela a precizat că măsura a fost luată pentru a reduce riscul răspândirii virusului, dar și pentru a limita riscul ca o persoană care s-a aflat în apropierea unei persoane infectate să nu fie nevoită să stea în autoizolare pentru 14 zile.

„De la 1 iunie, din 15 iunie, dacă totul va fi în regulă, evident se va reamenaja și această regulă”, a declarat Marcel Vela.

La fel ca și în cazul altor decizii legate de starea de alertă, clarificările ministrului au venit în contextul în care informațiile lansate în spațiul public de politicieni au fost contradictorii, iar explicațiile cu privire la modul în care unele vor fi implementate au venit abia după publicarea actelor normative.

Fii primul care comentează! despre "Vela: Câte persoane pot participa la nunți, botezuri și înmormântări, dar la petrecerile de bloc"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre Marcel Vela
Vela revine cu explicații. Ce spune despre afirmația care a stârnit controverse

Închide