VIDEO. Chiul prin orice mijloace în școlile din Satu Mare. Școala crează alergie

Școala le crează ”alergii” severe unor elevi din municipiul Satu Mare. De exemplu, unii elevi de la Liceul CFR sar direct peste gard, chiar dacă acesta are o înălțime de circa doi metri. Nimic nu pare să poată sta în fața dorinței de evadare a unor învățăcei.

Imaginile au fost surprinse de către un sătmărean și transmise redacției PresaSM. Cel mai probabil că pe poarta principală este mai greu să ieși, întrucât elevii sunt luați la întrebări. Așa că se folosește gardul din spatele școlii, unde nu există ochi indiscreți.

Ultima mare acțiune de depistare a chiulangiilor a avut loc chiar după prima lună de la începutul anului școlar. Polițiștii Compartimentului Proximitate din cadrul Biroului de Ordine Publică Satu Mare au acționat în vederea asigurării unui climat de siguranță publică în incinta și în zona adiacentă a unităților de învățământ și la unitățile de alimentație publică din zona școlilor, pentru prevenirea consumului de alcool, tutun în rândul elevilor.

Cu această ocazie au fost depistați – într-o singură zi – peste 60 de elevi care se aflau în unele unități de alimentație publică după începerea orelor de curs, fiind verificați peste 20 de agenți economici.

1 Comment on "VIDEO. Chiul prin orice mijloace în școlile din Satu Mare. Școala crează alergie"

  1. HMMM CE CFR ESTE Colegiul Tehnic De Transport și Telecomunicaţii „Ion I.C.Brătianu“

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre elevi, Inspectoratul Școlar Județean, Județul Satu Mare
FOTO. Protestul unei eleve din Satu Mare. Un act de curaj și libertate de exprimare!

Închide