VIDEO. Creștere alarmantă a numărului de persoane în carantină, în Satu Mare

Creștere semnificativă a numărului de persoane aflate în carantină, în județul Satu Mare. Este vorba despre persoanele care vin din zona roșie, stabilită de autoritățile din Italia, prin PTF Petea sau Urziceni! 

Dacă în această dimineață, în jurul orei 11.00, aveam 7 persoane, la ora 16.00, avem deja 40 de persoane.  Toate au fost duse în Taberele Școlare din municipiul Satu Mare, stabiliment aflat sub paza Inspectoratului Județean de Jandarmi!

”Numărul crește, este în dinamică, pentru că începând de astăzi a fost introdusă în Zona Roșie toată Italia. Toți cei care sunt pe drum și care au pornit încă de aseară din zone galbene, cum erau atunci, astăzi, când ajung la frontieră, ei trebuie să fie carantinați. În momentul de față sunt în carantină circa 40 de persoane”, a declarat Macrina Mihai pentru Gazeta de Nord-Vest. 

Directorul DSP a mai precizat că acestor persoane li se vor face analizele medicale necesare, dar indiferent de rezultatul acestora ei vor rămâne în carantină cel cel puțin 14 zile.

În acest moment, în județul Satu Mare sunt peste 150 de locuri de carantinare. Dar la ritmul acesta de creștere, nu vor fi suficiente.

”Legea spune că în momentul în care locurile noastre de carantină se epuizează, ne îndreptăm spre județele învecinate, Și județele vecine sunt pregătite cu astfel de spații de carantinare!”, mai spune Macrina Mihai pentru sursa citată.

Din păcate, însă, la graniță, singura modalitate de afla zona din care provin cei care intră în țară este declarația pe propria răspundere.

”Ei spun că vin din Italia. Și la ora asta suntem încă la dispoziția bunei credințe a omului”, a precizat directorul DSP Satu Mare. 

Fii primul care comentează! despre "VIDEO. Creștere alarmantă a numărului de persoane în carantină, în Satu Mare"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre coronavirus
FOTO/VIDEO. Carantina din Satu Mare, sub paza jandarmilor! Șapte persoane sub observație

Închide