VIDEO. Inconștiență! Sătmăreni la grătar pe malul Someșului, în Satu Mare

O sătmăreancă a surprins imagini cu mai mulți sătmăreni la grătar, pe dig, în zona cartierului Micro 16. Asta cu toate recomandările făcute de autorități, care i-au rugat pe cetățeni să nu își asume riscuri care nu sunt necesare, să rămână în case și să evite pe cât posibil deplasările și adunările în grupuri. 

Un exemplu de sfidare a recomandărilor făcute de autorități, care nu mai târziu de aseară i-au rugat pe cetățeni să evite deplasările, să nu mai iasă în parcuri și să stea în casă, totul pentru a proteja cetățenii și a încetini răspândirea coronavirusului. Se pare că nu toată lumea a înțeles cât de importantă este distanțarea socială. Astfel, în ciuda pandemiei și a vremii reci de afară, câțiva sătmăreni au încins grătarul pe malul Someșului, în zona special amenajată pentru petrecerea timpului liber.

“Pe bune nu mai înțeleg, unii trăiesc sa mănânce sau mănâncă sa trăiască?! […] Și acum grup de oameni la frigane pe dig.. Mișto! Foarte responsabili”, a precizat o sătmăreancă. Aceasta își plimba cânii când a surprins întreaga scenă.

VIDEO: Alina C. 


Femeia se întreabă și de ce în astfel de cazuri autoritățile nu intervin pentru a pune capăt distracției.

Autoritățile au anunțat ieri noi măsuri pentru limitarea mișcării persoanelor. Deși recomandări au fost făcute de ministrul de Interne pentru intervalul 06.00- 22.00, secretarul de stat Raed Arafat a precizat că aceste recomandări ar trebui luate drept obligații, iar ieșitul pe stradă ar trebui făcut doar pentru lucruri de strictă necesitate.

1 Comment on "VIDEO. Inconștiență! Sătmăreni la grătar pe malul Someșului, în Satu Mare"

  1. Coronavirusul se ia numai la gratar facut in cerc foarte restrans si separat de oameni dar cei care plimba cainele este imun, aceeasi intrebare am risti raspandire virusului pt un caine ?

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre coronavirus
IMPORTANT. Vă furnizăm documentele cu care puteți ieși din casă noaptea

Închide