VIDEO. Locomotivă care a pornit din Satu Mare, cuprinsă de flăcări. Zeci de călători evacuați în câmp

Panică într-un tren de pasageri care circula joi seara pe ruta Satu Mare – Dej, după ce locomotiva a fost cuprinsă de flăcări în halta Băbeni, județul Sălaj. Incidentul a avut loc în jurul orei 19:40, iar în momentul izbucnirii incendiului, trenul transporta aproximativ 100 de persoane în cele cinci vagoane atașate, informează monitoruldesalaj.ro
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sălaj, incendiul a izbucnit la compartimentul motor al locomotivei diesel. La fața locului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Secției Jibou, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD și două echipaje de Poliție.
Pasagerii au fost evacuați în siguranță, iar vagoanele au fost rapid decuplate pentru a preveni extinderea incendiului. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită și nu a necesitat îngrijiri medicale.
Totuși, călătorii acuză autoritățile de nepăsare. Oamenii spun că, după evacuare, au fost lăsați mai bine de o oră în câmp, la temperaturi de peste 30 de grade Celsius, fără acces la apă potabilă sau informații clare privind continuarea călătoriei.
Incendiul a fost lichidat înainte să se propage, însă compartimentul motor al locomotivei a fost grav afectat. Cauza probabilă a izbucnirii flăcărilor urmează să fie stabilită de specialiști.
CFR Călători nu a transmis, până la această oră, un punct de vedere oficial cu privire la incident.
@presa_sm Locomotivă care a pornit din Satu Mare, cuprinsă de flăcări. Zeci de călători evacuați în câmp #satumare #presa-sm #presasm #politia #stiri #tren #locomotiva ♬ original sound – presa_sm
