VIDEO. Un nou protest împotriva tăierilor ilegale de păduri. Zeci de oameni în stradă

Locuitorii din Poienile de sub Munte au ieșit din nou în stradă pentru a protesta față de tăierile ilegale de păduri. Oamenii din județul vecin spun că în parcul natural munții Maramureșului au fost cele mai mari tăieri din România și, poate, chiar din Europa. Nu este pentru prima dacă când oamenii protestează față de situația din zonă. Autoritățile au și luat unele măsuri după ce în zona Luhei de Jos un TAF  a fost oprit de localnici în timp transporta bușteni de fag. 

Locuitorii din Poienile de sub Munte, județul Maramureș, au ieșit din nou în stradă pentru a apăra pădurile din zonă. Oamenii spun că în parcul natural din Maramureș au fost cele mai mari tăieri din România, poate chiar din Europa. Este pentru a doua oară în această săptămână când localnicii încearcă să tragă un semnal de alarmă. În fața Primăriei din localitate, oamenii au așteptat explicații, dar mai ales soluții care să pună capăt decimării pădurilor din zonă.

În urmă cu două zile, tot localnicii au fost cei care au oprit în trafic un TAF care transporta bușteni de fag. Scandalul a fost aplanat de oamenii legii, iar verificările făcute au arătat faptul că șoferul nu avea documente pentru masa lemnoasă transportată.

Poliţiştii au continuat verificările cu privire la transportat ilegal de material lemnos depistat în zona Luhei din Poienile de sub Munte. În urma verificărilor efectuate în fondul forestier, au fost găsite 16 cioate, nemarcate, de diferite esențe, iar arborii tăiaţi, cu un volum de aproximativ 30 mc, au fost găsiţi la aproximativ 2 km şi nu prezentau cioplajul specific marcării.

Din verificările efectuate până în acest moment s-a stabilit că arborii ar fi fost tăiaţi la începutul acestei luni. Întreaga cantitate de lemn, în valoare de aproximativ 10 000 de lei, a fost ridicată şi predată în custodie Ocolului Silvic Poieni.

Totodată au fost verificate documentele justificative, constatându-se neconcordanţe între aspectele menţionate şi starea de fapt.

În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de tăiere ilegală şi furt de arbori, fals intelectual și uz de fals.

Fii primul care comentează! despre "VIDEO. Un nou protest împotriva tăierilor ilegale de păduri. Zeci de oameni în stradă"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre Maramureș
Drumul care leagă Satu Mare de Baia Mare, printre cele mai periculoase

Închide