VIDEO. Unii angajați ai Florisal, acuzați că distrug pubelele. Oamenii s-au săturat să le schimbe

Activistul sătmărean Călin Culcean susține că unii angajați ai operatorului public de salubritate – Florisal – distrug pubelele din cauza modului în care le manevrează. Potrivit celor declarate de Culcean, pubelele sunt trântite de asfalt, se rup, iar mai apoi angajații în cauză le pun, pur și simplu, la loc, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic.

”Pubelele sparte și făcute harcea-parcea, cu capacele rupte, eu le găsesc frecvent. M-am săturat să le schimb. Azi dimineață, la ora 7.58, (de pe niște imagini surprinse de camerele de supraveghere, n.red.) am văzut de ce se rup containerele. Pentru că cei care colectează deșeurile trântesc pubelele încât se rup bucăți din ele”, a spus Călin Culcean.

O altă sătmăreancă i-a dat și soluția lui Călin Culcean: ”Și mie mi-a rupt capacul de tot de la o pubelă luată de două săptămâni, am făcut poze, sesizare și gura mare. Am primit alta!”.

3 Comments on "VIDEO. Unii angajați ai Florisal, acuzați că distrug pubelele. Oamenii s-au săturat să le schimbe"

  1. Fara suparare, nu vad nimic anormal pe filmarea publicata. Nimic nu dovedeste ca tomberonul respectiv s-a crapat din cauza colectarii respective. Cred ca stomatologul din articol asa vrea sa faca ceva reclama cabinetului.

    View Comment
  2. Prin intreruperea si repornirea filmuletului iti dai seama ca bucatica aia de pubela era deja rupta si abia se tinea, cedand la ridicarea acesteia. E o acuzatie marsava si fara acoperire, mie mi-ar fi rusine sa fac o astfel de afirmatie.

    View Comment
  3. Eu ma mir ca nu se leagă nimeni de mașinile de la Florisal. Nu știu cum trec de ITP scot un fum de nu vezi nimic în spatele lor. Semnalizări rupte sa nefuncționale. Probabil politia rutiera nu au voie sa se atingă de ele….

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre municipiul Satu Mare
FOTO. Sătmăreanul ”Bogdan”, pus la punct în Cluj. I-au ridicat mașina pentru tupeu

Închide