Zeci de persoane stau ILEGAL în centrul Sătmarului! Primăria vrea să scape de prostituate și proxeneți

foto: transilvaniareporter.ro

Conducerea Primăriei Satu Mare vrea să mute toate persoanele care ”domiciliază” în fostul Hotel Victoria de pe strada Horea, nr. 6. Potrivit primarului Kereskenyi Gabor, majoritatea celor care își duc veacul în imobilul respectiv nu au forme legale.

Mai exact, spune Kereskenyi Gabor, doar șase persoane au reușit să își rezolve acte pentru apartamentele în care stau. Dar edilul șef se întreabă, totuși, cum au reușit acest lucru. Concluziile au fost trase în urma unei razii făcute de edilii locali la fostul Hotel Victoria.

”Am fost într-o dimineață la ora 6.00 în control. Doar vreo șase persoane au reușit prin cine știe ce metode să cumpere apartamentele în care locuiesc, restul sunt acolo ilegal”, a declarat, pentru obiectiv-sm.ro, primarul Kereskenyi Gabor.

Persoanele vor fi mutate într-un imobil de pe strada Ostrovului, care urmează să fie reabilitat în următoarea perioadă.

Reamintim că fosta conducere a Primăriei Satu Mare – prin sprijinul substanţial al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice – a inițiat proiectul privind reabilitarea imobilului dezafectat de pe strada Ostrovului. Mai exact, este vorba despre unul dintre fostele cămine de nefamilişti ale UNIO.

Valoarea totală a contractului este de 1.022.000 lei, în timp ce Contribuţia Primăriei şi a Consiliului Local Satu Mare va fi de 122.000 lei, iar contribuţia Guvernului României este de 900.000 lei

Prin acest program de investiţie se doreşte realizarea unor reparaţii capitale ale clădirii, în scopul înfiinţării unui bloc de locuinţe sociale care să respecte prevederile standardelor europene.

Prin realizarea invesţiei blocul va avea un număr de 30 de apartamente, după cum urmează: 16 apartamente cu o cameră, 10 de apartamente cu două camere şi patru apartamente cu trei camere.

 

9 Comments on "Zeci de persoane stau ILEGAL în centrul Sătmarului! Primăria vrea să scape de prostituate și proxeneți"

  1. Suntem fericiti daca s-ar lua aceste masuri deoarece ce se intampla acolo este inadmisibil pt.centrul orasului votăm cu totii

    View Comment
  2. pai de ce sa nu-i scoata in afara orasului cu tot cu acareturi prin decembrie si sa-i lase acolo.
    reabilitarea blocului pentru … din ce bani se fac?
    pentru aia platim impozite si taxe, sa traiasca domnii asistati bine.
    — această propoziție a fost cenzurată —

    View Comment
  3. un satmarean | august 16, 2016 at 21:53 |

    Dar oare pe cei din zona Ostrovului si cartierul Soarelui ii intreaba cineva daca vor sa aiba asemenea vecini? Mai ales ca si acuma arata zona respectiva ca un ghetto.

    View Comment
  4. ii dati afara dintr-un loc si le oferiti apoi conditii mult mai bune. dvs il reabilitati blocul ,ei vor distruge prin gunoaie, furturi din apartamente si alte asemanatoare. nu mai tot dati apartamente si banii celor ce nu vor sa lucreze cinstit. eu platesc biletul de autobus iar asistatul social umbla pe gratis sub ochii soferului. dati banii oamenilor muncitori tiganilor care o duc bine, sunt grasi si se inmultesc …………… puneti la munca pe trintorii astia.sa isi cistige cinstit acel loc unde locuieste.

    View Comment
  5. Andercu Horie | august 17, 2016 at 00:32 |

    Pe Ostrovului sunt deja destui tigani, din care peste 80% stau ilegal. Polite in zona, ZERO. Au distrus toata zona, si nu doar Ostrovului, pentru ca incet incet se muta si in Soarelui. Au furat tot ce era metal. S-a construit in cel mai idiotic mod si o parcare, care deserveste drept loc de promenada pentru tigani, pentru ca nimeni nu are curajul sa-si lase masina in locul unde stau, zilnic, cei care traiesc foarte bine, din banii statului. Majoritatea nu lucreaza, si stau toata ziua pe unde apuca si sparg seminte. Mizeria e de nedescris. Galagie de dimineata pana noaptea tarziu, scandaluri, urlete, tipete,furturi, etc.etc. Politie in zona, ZERO.

    Domnule primar, si dvs.doriti sa mai duceti si alti tigani acolo in zona ? Dece nu ii scoateti pe toti in afara orasului, pentru ca distrug tot pe unde isi duc veacul. Muati-i in afara orasului ! Ca si in Baia Mare,unde sunt doar ei, si nu le distrug vietile si celor din jur. Ca si in orice alt oras european, unde au fost scosi din oras, la margine (vezi Franta)

    Cat credeti ca vor mai indura oamenii din zona acest abuz continuu ? Mai duceti si alti tigani, si riscati, sa aprindeti un conflict foarte violet. Luati in calcul acest aspect. Pentru ca oamenii s-au saturat, si sunt pe cale de a izbucni. Le trebuie doar impulsul care urmeaza sa il dati, prin mutarea celor ce au distrus centrul, pe Ostrovului.

    View Comment
  6. Adica sa ii mutati intr-un cartier cu n familii si asa terorizate de alti “platitori de taxe si impozite”,asta da solutie ,bravo !!!!Muta i la tine acasa dl primar

    View Comment
  7. Cetatean platitor de taxe | august 17, 2016 at 15:43 |

    Domule #KereskenyiGabor esti idiot ? Cand Anderco a mutat tiganii pe Ostrovului, in scurt timp, din blocul verde, tiganii au furat absolut tot: calorifere, tevi, inclusiv GEAMURILE. Mergeti sa va convingeti singuri, nu exista geamuri acolo de 10 ani. “Stadionul” Flamura, nu numai ca nu mai are un gram de gard roata, dar s-au furat inclusiv ditamai PORTILE de fotbal, iar de pe bazilene din spate, au furat toata izolatia de metal, apoi fierul din constructiile de beton !

    Mai mult decat atat, spargerile si furturile in zona au crescut exagerat, oamenilor fiindu-le sparte inclusiv beciurile, la care le-au smuls geamurile de aerisire din metal !

    Adica, scoti prostituate, proxeneti, drogati, dintr-un loc, si ii muti intr-o zona din oras mai populata de locatari, oameni cu familie si copii, care si asa sunt terorizati zi-noapte de tigani. Tigani care, traiesc foarte bine din taxele si impozitele platite de NOI, care fac 6 copii si iau si alocatie, care nu dau doi lei pe ceea ce e in jurul lor. Mizeria e de nedescris, galagie de nedescris, totul e distrus.

    Apoi, Coica, le-a facut si loc de promendata. Pentru ca, aceea parcare, facuta absolut in bataie de joc, cu, cale de acces prea ingusta pentru doua masini, e groapa de gunoi a tiganilor samantari, care arunca fara nici o retinere gunoaie, ambalaje. Lasa-ti masina acolo daca ai curaj sa le ocupi lor locul de promenada !

    Apropo: Tiganii, care primesc ajutor social din taxele platite de noi, si alte beneficii, AU MASINI. Saracii de ei.

    Deja se instaleaza fara nici o jena si pe la scarile si in curtile blocurilor, unde la fel, distrug, galagine non-stop, mizerie, gunoaie. Lasa-ti copilul afara daca ai curajul !

    PRESA SATMAREANA – Mergeti sa faceti un reportaj, sa vedeti cetateti platitori de taxe, condamnati la chin zilnic, din cauza tiganilor. Sa vedeti tigani care nu stiu sa vorbeasca, doar sa urle, care nu stiu sa arunce in tomberon, pentru ca e mai simplu sa arunci un ambalaj pe jos, care traiesc foarte bine din darile noastre, si care nu au absolut nici o grija.

    View Comment
  8. SA II DUCA GABOR LA EL ACASA! NU PE OSTROVULUI! NOI AM DAT BANI PE APARTAMENTE. DEMISIA GABOR!

    View Comment
  9. Anastasiei d | septembrie 2, 2016 at 09:09 |

    Foarte frumos sa ne mai aduceți țigani pe ostrovului iar politia sa nu facă nimic când ai solicitam te pune sa suni la jandarmi eu locuiesc an bl 2a sub balcon stau în parcare zi noapte și beau și urla am dat tel de o suta de ori iar politia trece fără sa se apropie de ei cică sunt prea mulți iar doi polițai nu fac fata comunitarii fac poza când iam sunat an partea opusa țiganilor stau cu ei de vorba iar ei cu flacoane lângă ei ăsta a fost seara la trei dimineață am sunat iară pentru ca de seara nu au plecat și nu face nimeni nimic vreau sa va trimit câteva filmări sa vedeți dacă ați mai suporta

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre municipiul Satu Mare
Accident rutier în centrul Sătmarului. Păgubiții s-au pus la TAIFAS în MIJLOCUL drumului (FOTO)

Închide