PresaSM Știri din Satu Mare

Top Menu

  • Contact

Main Menu

  • Acasă
  • Locale
  • Nationale
  • Anchete
  • Reportaje
  • Politica
  • Life
  • Editorial
  • Contact
  • Contact

logo

PresaSM Știri din Satu Mare

  • Acasă
  • Locale
  • Nationale
  • Anchete
  • Reportaje
  • Politica
  • Life
  • Editorial
  • Contact


Locale
Home›Locale›FOTO. O gașcă de bărbați și o femeie, săltată de Poliție în Satu Mare. Contrabandă cu artificii

FOTO. O gașcă de bărbați și o femeie, săltată de Poliție în Satu Mare. Contrabandă cu artificii

By PresaSM
decembrie 31, 2021
1085
0

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase au depistat joi, 30 decembrie, mai multe persoane care dețineau fără drept articole pirotehnice.

Astfel, în urma activităților desfășurate polițiștii au ridicat în vederea confiscării baterii de artificii din categoria F2 cu 36, respectiv 100 de lovituri de focuri, baterii de artificii din categoria F3, petarde, rachete de artificii și candele de artificii, toate din categoriile F2 și F3.

În cauză cercetările continuă în cadrul dosarelor penale întocmite pe numele unei femei, de 25 de ani, și a trei bărbați de 35, 29 și 47 de ani, toți din județul Satu Mare, sub aspectul comiterii infracțiunii de orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.

Pentru a petrece Revelionul în linişte, fără evenimente neplăcute, polițiștii sătmăreni recomandă cetățenilor să folosească cu multă atenţie articolele pirotehnice, pentru a evita producerea unor incendii nedorite ori vătămări corporale.

Polițiștii sătmăreni reamintesc cetățenilor riscurile la care se expun prin folosirea ilegală a obiectelor pirotehnice, în prag de sărbători, respectiv faptul că orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la un an.

CE TREBUIE SĂ ŞTIŢI DESPRE ARTICOLELE PIROTEHNICE:

În conformitate cu prevederile Legii nr.126/1995, republicată, privind regimul materiilor explozive, articolele pirotehnice de divertisment se clasifică în următoarele categorii:

a) categoria 1 – articole pirotehnice de divertisment, care prezintă un risc foarte scăzut, cu un nivel de zgomot neglijabil şi care sunt destinate utilizării în spaţii restrânse;

b) categoria 2, 3 şi 4 – articole pirotehnice de divertisment destinate utilizării în exterior şi exclusiv de către pirotehnicieni;

Din motive de ordine, securitate, siguranţă publică şi pentru protecţia mediului se interzice deţinerea, utilizarea şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile 2, 3 şi 4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 şi T2) şi a altor articole pirotehnice din categoria P2.

Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor şi a mediului.

SE INTERZICE folosirea articolelor pirotehnice în următoarele condiții:

– Între orele 24.00 – 06.00, cu excepția evenimentelor de interes local, național sau internațional, în baza aprobării autorităților locale;

– La o distanță mai mică de 50 m de construcțiile de locuințe cu până la 4 niveluri și la mai puțin de 100 m față de cele cu peste 4 niveluri;

– La o distanță mai mică de 500 m de instalațiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare și livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalațiile de gaze;

– La o distanță mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice și petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;

– În locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanșe sau căderi de pietre;

– Pe drumurile publice deschise circulației rutiere, pe aleile pietonale și în spații deschise cu aglomerări de persoane;

– La o distanță mai mică de 500 m de păduri.

Constituie INFRACȚIUNE și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă:

– Orice operațiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept;

– Comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 și P1 către persoanele care nu au împlinit varsta de 18 ani;

– Comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate de către pirotehnicieni.

Contravențiile sunt prevăzute de art. 38 din Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive, republicată cu moficările ulterioare.

Pentru tulburarea ordinii și liniștii publice prin folosirea necorespunzătoare scopului declarat a articolelor pirotehnice din categoria P1 și nu numai, se vor aplica sancțiunile contravenționale prevăzute în Legea nr.61 din 1991 republicată.

Cetăţenii sunt atenţionaţi că poliţiştii sătmăreni acţionează, în continuare, pentru combaterea cu fermitate a comerţului ilegal cu articole pirotehnice, dar şi a folosirii ilegale a acestora, ca factor important în asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, prin care să se prevină apariţia unor accidente sau pagube materiale.









TagsartificiiInspectoratul de Poliție Județean
Previous Article

FOTO. Tone de haine și pantofi second-hand, ...

Next Article

Sute de polițiști și jandarmi vor patrula ...


ARTICOLE SIMILARE

  • Locale

    CUM a MURIT un biciclist în județul Satu Mare. Concluzia polițiștilor

    octombrie 10, 2016
    By PresaSM
  • Locale

    Ce spun colegii despre polițistul din Satu Mare prins masturbându-se în mall

    februarie 15, 2020
    By PresaSM
  • LocaleTop News

    Inconștiență! A dat mașina unui minor beat, care s-a oprit într-un stâlp. Minorul a scăpat, majorul NU

    aprilie 3, 2025
    By PresaSM
  • LifeLocale

    FOTO. Români suspectați că i-au lăsat pe belgieni fără statui de bronz de 5 tone

    noiembrie 26, 2019
    By PresaSM
  • LocaleAnchete

    Povestea sătmărencei dispărute fără urmă. Un copil (16 ani) își așteaptă încă mama

    martie 1, 2020
    By PresaSM
  • Locale

    Falimentul statului român. Sătmărean mort în Anglia de 6 ani, familia disperată nu a fost anunțată

    august 25, 2021
    By PresaSM

Scrie un comentariu

Citește și:

  • LocalePolitica

    Birocrația mai importantă decât fermierii. Ministerul Agriculturii refuză să prelungească termenul de depunere a cererilor de sprijin

  • Locale

    FOTO/VIDEO. Primii fulgi de zăpadă la Satu Mare. Primăria susține că este pregătită de iarnă

  • Locale

    COVID19 România: încă 18 decese anunțate oficial. Bilanțul ajunge la 469 de cazuri

Autoclass

Înscrieri UVVG

Service auto

servicii juridice

Soluția problemelor tale

restaurantul tău

servicii medicale

servicii electricieni

PresaSM pe Facebook

@presa_sm


© Copyright 2016-2022 PresaSM.ro. Toate drepturile rezervate.
Creat de ottoweb


PresaSM folosește fișiere cookie pentru a ne asigura că îți oferim cea mai bună experiență de navigare.ACCEPTMai multe informații