PresaSM Știri din Satu Mare

Top Menu

  • Contact

Main Menu

  • Acasă
  • Locale
  • Nationale
  • Anchete
  • Reportaje
  • Politica
  • Life
  • Editorial
  • Contact
  • Contact

logo

PresaSM Știri din Satu Mare

  • Acasă
  • Locale
  • Nationale
  • Anchete
  • Reportaje
  • Politica
  • Life
  • Editorial
  • Contact


LifeLocaleTop News
Home›Life›FOTO/VIDEO. Biserici pline la Satu Mare în noaptea de Înviere. Sătmărenii au luat Lumină și și-au dus coșurile cu bunătăți la sfințit

FOTO/VIDEO. Biserici pline la Satu Mare în noaptea de Înviere. Sătmărenii au luat Lumină și și-au dus coșurile cu bunătăți la sfințit

By PresaSM
aprilie 20, 2025
1011
0

Au fost pline bisericile la Satu Mare în noaptea de Înviere. Mii de credincioși au participat la slujbele care s-au terminat odată cu sfințirea coșurilor. Având în vedere vremea de primăvară, cu temperaturi mai ridicate decât normalul perioadei, unii au ales să asculte liturghiile în fața lăcașurilor de cult, așa că preoții au fost așteptați pe trotuare pentru a binecuvânta alimentele și băuturile ce vor ajunge pe masa de Paște.

Mii de sătmăreni au participat în această seară la slujbele de Înviere. Bisericile au fost pline nu doar în orașe, ci și în zonele rurale, chiar dacă s-a constatat o prezență ușor mai scăzută decât în alți ani. A fost o noapte de rugăciune pentru credincioși, o noapte care s-a terminat cu bucuria veștii că viața biruie moartea odată ce preoții au anunțat vestea Învierii.

La bisericile ortodoxe, numărul credincioșilor a început să crească simțitor după ora 23:00 și asta pentru că foarte mulți au venit tocmai pentru a lua Lumină, dar și pentru a sfinți bucatele ce vor ajunge pe mesele de sărbători. Au venit cu candele, ca să se asigure că vor reuși să ducă Lumina casă, nu doar pentru ei, ci și pentru alți membri ai familie sau vecini care nu au reușit să ajungă la slujba de Înviere.

La catedrala ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului”, cel mai așteptat moment a fost procesiunea de înconjurare a bisericii, în sunete de clopote şi toacă. Credincioșii, împreună cu ierarhii au cântat troparul pascal „Hristos a înviat!”.

La catedrala greco-catolică „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” mulți dintre credincioși au așteptat răbdători pe trotuarul din fața bisericii sfârșitul slujbei și sfințirea coșurilor.

La catedrala romano-catolică, în jurul orei 23:30 slujba se încheiase, iar credincioșii au pornit spre case, unii pregătiți deja pentru a gusta din bunătățile puse în coș, alții spunând că vor aștepta până a doua zi.

Iar credincioșii care au așteptat cu smerenie să ia lumină, nu au venit cu mâinile goale la biserici. Respectând tradiția, au adus în coșuri bucatele de Paște pentru ca acestea să fie sfinție de preoți. La unele lăcașuri de cult s-au format cozi afară, mai ales că vremea a ținut cu credincioșii, iar spre deosebire de alți ani, nici nu a plouat, iar temperaturile au fost mai ridicate decât cele obișnuite pentru această perioadă.

„Am adus din cam tot ce punem pe masa de Paște. Șuncă, bineînțeles ouă roșii, cârnați, umplutură, niște drob, prăjituri, hrean, ceapă verde, usturoi, caș dulce și niște vin”, a spus unul dintre credincioșii care a participat la slujba de Înviere alături de familie la catedrala din centrul orașului.

„Venim în fiecare an. Anul acesta coșul e puțin mai mic, mai ușor de cărat, dar avem din toate și le vom pune pe masă mâine dimineață, împreună cu celelalte”, a spus o pensionară venită alături de soț la slujba de Înviere.

Și nu doar adulții și-au pregătit coșurile pentru Noaptea de Înviere. Au făcut-o și cei mici.

„Am venit pentru copii. Să vadă cum e, dar mai ales că au și ei coșul lor, cu câte un ou, niște șuncă, și niște dulciuri ascunse pe acolo. Nu peste tot este această tradiție și am vrut să vadă și ei ce înseamnă”, a spus o sătmăreancă venită la biserică împreună cu fetița în vârstă de patru anișori.

Dacă unii dintre credincioși s-au grăbit să ajungă acasă pentru a degusta din bucate, alții au spus că vor aștepta până mâine dimineață pentru a se înfrupta din bunătăți.

„Nu, nicidecum acuma seara. Le punem lângă celelalte și mâine dimineață, împreună, toți, când ciocnim ouăle. Așa facem în fiecare an”, a spus un domn pensionar care a venit la biserică cu un coș mare, cât pentru toată familia.

Întrebați despre însemnătatea sărbătorii, unii sătmăreni au demonstrat că au fost mai mult decât atenți la cuvântările preoților.

„Pentru noi e foarte important. Ne bucurăm că Hristos a înviat. Cum a zis și părintele, porțile Iadului au fost zdrobite și porțile Raiului au fost deschise”, ne-a răspuns o sătmăreancă.









TagsbisericiPaștesfințire
Previous Article

FOTO/VIDEO. Hristos a Înviat! Lumina Sfântă de ...

Next Article

Cum va fi vremea la Satu Mare ...


ARTICOLE SIMILARE

  • LocaleTop News

    FOTOGALERIE. Târgul de Paște s-a deschis. Imagini spectaculoase din Parcul Central

    aprilie 8, 2022
    By PresaSM
  • Locale

    Lumina Sfântă, adusă de la Ierusalim. Când va ajunge și la Satu Mare

    aprilie 23, 2019
    By PresaSM
  • LocalePolitica

    FOTO. Deputații UDMR Nagy Szabolcs, Magyar Lorand și senatorul Turos Lorand, urare de Sfintele Sărbători Pascale

    martie 29, 2024
    By PresaSM
  • Obiceiuri de Paște la șvabii din Satu Mare. Aruncatul ouălor
    LocaleReportaje

    VIDEOREPORTAJ. Cel mai spectaculos obicei de Paște, adus de șvabi în județul Satu Mare

    aprilie 2, 2018
    By PresaSM
  • Locale

    FOTOGALERIE. Preot greco-catolic sfințește coșurile dintr-o căruță împodobită cu flori

    aprilie 19, 2020
    By PresaSM
  • Locale

    Catolicii și reformații lasă ”STROPITUL” pentru BĂLĂCEALĂ. Sute de persoane la ștrand FOTO – VIDEO

    martie 28, 2016
    By PresaSM

Scrie un comentariu

Citește și:

  • LocaleTop News

    FOTO/VIDEO. S-a blocat roata panoramică. Mobilizare a Pompierilor și Ambulanța în Satu Mare

  • LifeLocale

    Restaurantul Bella Ciao s-a îmbunătățit! Bucătari noi, rețete impresionante din Italia

  • LocaleTop News

    STUDIU. De ce este traficul rutier sufocat de mașini în municipiul Satu Mare

Autoclass

Înscrieri UVVG

Service auto

servicii juridice

Soluția problemelor tale

restaurantul tău

servicii medicale

servicii electricieni

PresaSM pe Facebook

@presa_sm


© Copyright 2016-2022 PresaSM.ro. Toate drepturile rezervate.
Creat de ottoweb


PresaSM folosește fișiere cookie pentru a ne asigura că îți oferim cea mai bună experiență de navigare.ACCEPTMai multe informații