Cum va fi vremea la Satu Mare la final de săptămână. Temperaturi în scădere

Temperaturile încep să scadă și la Satu Mare, anunță meteorologii, care spun că în weekend, totuși, vremea va rămâne frumoasă, chiar dacă vineri încă mai sunt așteptate precipitații. Maximele nu vor mai depăși 23 de grade în ultima zi a săptămânii și va fi ușor mai rece sâmbătă și duminică, dar cerul va rămâne variabil spre senin.
Un weekend cu vreme frumoasă de primăvară, la asta se pot aștepta sătmărenii sâmbătă și duminică, în timp ce pentru vineri, meteorologii anunță precipitații și maxime ce nu vor depăși 23 de grade Celsius. Potrivit prognozei, ploi sunt așteptate în a doua parte a zilei. Și nu este exclus ca, începând cu ora 17, sătmărenii să se confrunte cu episoade de instabilitate atmosferică accentuată.
Pe sâmbătă, vremea redevine frumoasă, chiar dacă temperaturile încep să scadă. Maximele zilei nu vor depăși 20 de grade Celsius, în timp ce minimele vor coborî până la 9 grade Celsius. Vântul ar mai putea avea unele intensificări, dar cerul va fi variabil în cea mai mare parte a zilei.
De soare se vor putea bucura sătmărenii și duminică, chiar dacă mercurul din termometre nu va mai depăși pragul de 20 de grade Celsius. Minimele vor fi ușor mai scăzute decât în ziua precedentă. Meteorologii se așteaptă la 8 grade în termometre în dimineața zilei de duminică.
Vești bune pentru sătmăreni au meteorologii și pentru săptămâna următoare. Chiar dacă maximele nu vor mai ajunge la cele înregistrate în această săptămână, ele vor rămâne peste pragul de 20 de grade Celsius. În plus, scad șansele de precipitații, așa că sătmărenii se vor putea bucura de o vreme frumoasă de primăvară.
Administrația Națională de Meteorologie va emite în cursul zilei de luni prognoza meteo actualizată pentru următoarele două săptămâni.
