Tată și fiu (17 ani), condamnați împreună. Prinși în mașină, în flagrant, de Poliția Carei

Un bărbat și fiul său, în vârstă de 17 ani, au fost condamnați săptămâna aceasta de magistrații Judecătoriei Carei pentru conducere fără permis și încredințarea unui vehicul unei persoane despre care știa că nu posedă permis de conducere.
Conform informațiilor PresaSM, procurorii îl acuză pe tânărul în vârstă de 17 de ani de faptul că a condus autoturismul marca Seat pe Drumul Comunal 49 între localitățile Cămin și Urziceni, în direcția de mers spre localitatea Urziceni, fără a avea permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule.
Tatăl, în vârstă de 49 de ani, a încredințat autoturismul marca Seat fiului său pentru a-l conduce pe drumurile publice, deși cunoștea faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
Adolescentul a fost condamnat de către judecătorii careieni la ”măsura educativă a stagiului de formare civică pe o durată de 1 (una) lună, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere.
Tatăl a fost condamnat la o pedeapsă de 9 luni de închisoare, dar cu amânarea aplicării pedepsei.
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ
