PresaSM Știri din Satu Mare

Top Menu

  • Contact

Main Menu

  • Acasă
  • Locale
  • Nationale
  • Anchete
  • Reportaje
  • Politica
  • Life
  • Editorial
  • Contact
  • Contact

logo

PresaSM Știri din Satu Mare

  • Acasă
  • Locale
  • Nationale
  • Anchete
  • Reportaje
  • Politica
  • Life
  • Editorial
  • Contact


Locale
Home›Locale›Județul Satu Mare, în topul subdezvoltării. Lideri rușinoși, cu cele mai multe locuințe izolate

Județul Satu Mare, în topul subdezvoltării. Lideri rușinoși, cu cele mai multe locuințe izolate

By PresaSM
iulie 12, 2019
1225
4

Potrivit documentelor Administrației Fondului de Mediu, Satu Mare este lider național în topul gospodăriilor izolate, care se află la peste 2 km distanță de rețeaua de distribuție a energiei electrice. Mai multe județe din nord-vestul țării sunt și ele fruntașe. 

Odată cu lansarea Programului privind instalarea de sisteme fotovoltaice, Administrația Fondului pentru Mediu a publicat și o anexă cu lista unităților administrativ-teritoriale care pot depune cereri de finanțare. Documentul cuprinde numărul de gospodării și sumele alocate, iar potrivit datelor AFM, Satu Mare este lider în ceea ce privește numărul locuințelor care se află la o distanță mai mare de 2 km față de rețeaua de distribuție a electricității.

Documentele AFM arată că 754 gospodării din Satu Mare ar putea beneficia de instalarea sistemelor fotovoltaice, asta pentru a putea reducere utilizarea combustibililor convenţionali. Practic, peste 700 de locuințe sunt considerate „izolate” față de rețeaua națională de distribuție.

Zona Oașului, cea mai „defavorizată” atunci când vine vorba de electricitate

Potrivit AFM, cele mai multe localități care se află la o distanță mai mare de 2 km de rețeaua națională sunt în Orașu Nou, 240 de gospodării, iar în Orașu Nou Vii sunt 170 de gospodării. Tot în top intră și localitatea Turulung Vii cu 110. Și în orașul Negrești-Oaș sunt 100 de locuințe care se află la o distanță mai mare de 2 km față de rețeaua de electricitate.

Pe listă, tot cu zeci de gospodării figurează și Remetea Oaș și Bixad.

AFM propune, prin anexa publicată, 18,8 milioane pentru UAT-urile din Satu Mare, astfel încât să beneficieze de programul de panouri fotovoltaice.

Autoritățile locale par să se fi mobilizat odată cu extinderea termenului limită. Pe 8 iulie, primăria orașului Negrești-Oaș a anunțat că 44 de locuințe vor beneficia de cei 25.000 de euro din cadrul programului.

Județele din nord-vestul țării, pe listă cu cele mai multe gospodării izolate

Dacă Satu Mare conduce topul național, nici alte județe din nord-vestul țării nu stau mai bine. Pe locul doi, e adevărat, la mare distanță totuși de Satu Mare, este Bistrița-Năsăud, cu 471 de gospodării izolate. Locul trei este ocupat de Iași, iar pe locul patru se află Maramureș. În județul vecin, potrivit criteriilor programului național, sunt 417 localități izolate. Bihor se află pe locul opt, cu 301 locuințe. În Cluj sunt 101 locuințe care ar putea fi incluse în program, iar în Sălaj doar 46.

Toți aceștia sunt catalogați drept potențiali beneficiari ai programului, doar că sesiunea de depunere a dosarelor se încheie, conform prevederilor actuale, la 10 iulie 2019. Potrivit președintelui AFM Cornel Brezuică, citat de News Energy, nicio cerere pentru subvențiile destinate instalării de panouri fotovoltaice la gospodăriile izolate nu a fost depusă.

Brezuică a precizat că sunt Consilii Județene care au pregătit dosare, dar pentru că primăriile nu au venit cu toate documentele necesare, așa cum prevede ghidul de acordare, solicitările nu au fost depuse la AFM. În acest context, Brezuică spune că termenul pentru depunere va fi prelungit cu trei luni. În plus, se încearcă și o simplificare a procedurii, astfel încât autoritățile care și-au pregătit dosarele să nu fie obligate să aștepte după cei care au „întârziat”.









TagsJudețul Satu MareNegrești-OașȚara Oașului
Previous Article

Electrolux stă din nou pe un butoi ...

Next Article

VIDEO. Suspect reținut în cazul furtului din ...


ARTICOLE SIMILARE

  • Locale

    Alerte alimentare la două supermarket-uri din Satu Mare. Pepene verde retras de la vânzare

    mai 13, 2022
    By PresaSM
  • Locale

    Astăzi este Ziua Tatălui în România! La mulți ani, tuturor tăticilor!

    mai 10, 2020
    By PresaSM
  • Locale

    FOTO/VIDEO. Alai de nuntă cu TIR-urile în municipiul Satu Mare

    august 4, 2018
    By PresaSM
  • LocaleTop News

    SATU MARE. O mamă și-a bătut copilul. Copilul a iertat-o, cu lacrimi în ochi, la Poliție

    martie 12, 2023
    By PresaSM
  • Locale

    FOTO. Noul Vw ”Caprese”? Capră plimbată cu mașina prin județul Satu Mare

    aprilie 5, 2019
    By PresaSM
  • LocaleTop News

    Sătmărean acuzat că ar fi intenționat să le lovească cu mașina pe soția și fiica sa

    octombrie 21, 2024
    By PresaSM

4 comments

  1. Anonim 12 iulie, 2019 at 13:02

    Zona oasului si zona codrului !!Exact acolo unde,de obicei, parlamentarii alesi in aceste zone se bat mereu cu caramida-n piept de ce vor ei sa faca,insa chiar nu fac nimic !!Ce a facut Petric doua mandate ???Un mare ZERO BARAT !!Dar ce importanta-si da,zici ca deja a facut autostrada in toata zona codru !!!

    View Comment
  2. Andrei 12 iulie, 2019 at 15:46

    Satu-Mare este stat in stat!!
    Ajutor nu primesti de de la nimeni.Ba m-ai mult te încurcă!!Este plin de analfabeți!

    View Comment
  3. Cetatean 12 iulie, 2019 at 16:31

    Dar ce a făcut Pașcu pentru Oaș????

    View Comment
  4. yz 12 iulie, 2019 at 21:00

    @Cetatean-Un si mai mare ZERO barat !!Noroc cu Govor ca le-a facut acea ”autostrada a oasului”,altfel inca circulau pe drumul pietruit !!

    View Comment

Scrie un comentariu

Citește și:

  • Locale

    Doi sătmăreni și-au dorit să mănânce ceva deosebit. S-au ales doar cu dosar penal

  • Locale

    Tâlhărie la un Birou de credit din Cartierul Micro 16 (FOTOGALERIE)

  • Locale

    PROTEST inedit! Un sătmărean a ”PLOMBAT” o groapă din centrul Sătmarului (VIDEO)



© Copyright 2016-2022 PresaSM.ro. Toate drepturile rezervate.
Creat de ottoweb


PresaSM folosește fișiere cookie pentru a ne asigura că îți oferim cea mai bună experiență de navigare.ACCEPTMai multe informații