A început sezonul nunților la Castelul din Carei! Cât costă o astfel de distracție

Se dă liber la organizarea de nunți, botezuri, zile de naștere și alte petreceri în castelului Karolyi din municipiul Carei. Primul eveniment mai restrâns a avut loc deja, iar o nuntă mai mare este programată pentru sâmbătă, 21 septembrie!

Evenimentele private pot fi organizate de la 9.00 dimineaţa până cel târziu la miezul nopţii. Taxele variază între 1.000 şi 5.000 de euro, în funcţie de spaţiul solicitat. Numărul maxim de participanţi nu poate depăşi 280 de persoane.

Sălile care pot fi folosite la aceste evenimente sunt: sala cavalerilor, sala de conferinţe, sala de expoziţii nr.3 şi galeriile interioare de la etaj, roată lângă balustradă. Taxarea se va face diferenţiat, în funcţie de zonele folosite: sala cavalerilor plus galeriile interioare – 3.000 de euro, sala de conferinţe – 1.500 de euro, sala de expoziţii nr.3 – 1.000 de euro.

La pachet, toate aceste spaţii vor costa 5.000 de euro pe zi. Cei care vor să organizeze asemenea evenimente vor trebui să achite o garanţie egală cu taxa de închiriere pentru a se putea acoperi eventualele pagube. Evenimentele vor fi organizate de o societate comercială privată, care va fi selectată de administraţia locală în funcţie de mai multe criterii.

„Trebuie să încercăm să câştigăm bani de pe urma castelului”, a declarat primarul Kovacs. Acesta şi-a exprimat convingerea că participanţii la evenimentele private vor da dovadă de civilizaţie şi nu vor provoca evenimente neplăcute în incinta castelului.

Fii primul care comentează! despre "A început sezonul nunților la Castelul din Carei! Cât costă o astfel de distracție"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre Castelul Karolyi
Nunți și chefuri de vis în Castelul din Carei. Cât costă o astfel de distracție

Închide