Accident în județul Satu Mare. Sătmăreanul a băut bine, apoi s-a pus pe drumuri și s-a oprit direct într-o mașină

Un sătmărean în vârstă de 55 de ani a ajuns la spital după ce s-a urcat băut bine pe un triciclu și s-a rănit. A pierdut controlul asupra direcției de mers, s-a dezechilibrat și s-a lovit de un autoturism parcat pe marginea drumului. Totul s-a petrecut astăzi, în localitatea sătmăreană Vama.
La data de 22 mai, ora 17.46, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați prin apel 112 cu privire la producerea unui eveniment rutier pe strada George Coșbuc din localitatea Vama.
Din primele cercetări, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 55 de ani, din localitatea Vama, în timp ce conducea un triciclu electric pe strada George Coșbuc din localitatea Vama, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, iar la efectuarea unei manevre de schimbare a direcției de mers, s-ar fi dezechilibrat, moment în care a căzut de pe triciclu, lovindu-se de un autoturism care se afla staționat regulamentar pe marginea părții carosabile.
În urma evenimentului rutier, a rezultat vătămarea corporală ușoară a bărbatului, acesta fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, acesta având o alcoolemie de 1,27 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
