PresaSM Știri din Satu Mare

Top Menu

  • Contact

Main Menu

  • Acasă
  • Locale
  • Nationale
  • Anchete
  • Reportaje
  • Politica
  • Life
  • Editorial
  • Contact
  • Contact

logo

PresaSM Știri din Satu Mare

  • Acasă
  • Locale
  • Nationale
  • Anchete
  • Reportaje
  • Politica
  • Life
  • Editorial
  • Contact


LocalePolitica
Home›Locale›CALCULELE politice ale primarului Dorel Coica. Cum îşi explică EŞECUL în alegeri

CALCULELE politice ale primarului Dorel Coica. Cum îşi explică EŞECUL în alegeri

By PresaSM
iunie 7, 2016
594
5

Primarul încă în funcţie al municipiului Satu Mare, Dorel Coica, a susţinut azi ultima conferinţă de presă din postura de edil şef. Acesta a ţinut să le mulţumească tuturor sătmărenilor care l-au votat. Dorel Coica a pus pierderea alegerilor pe seama absenteismului ridicat al electoratului românesc.

„Am pierdut exact în zonele unde am făcut pachete de străzi, pe care le-am reabilitat. Am pierdut în Micro 16, acolo unde am pus cartierul la punct”, a declarat, mirat, Dorel Coica. 

Deşi este primul pe lista de consilieri locali, Dorel Coica a spus că tot ce îşi doreşte este să îşi ia o pauză. Mai mult, a spus că se va face o analiză a activităţii social-democraţilor nominalizaţi pe listele de consilieri şi vor rămâne doar cei care au avut activitate în această campanie, lăsând să se înţeleagă că au fost candidaţi care s-au remarcat prin pasivitate.

„Voi rămâne consilier doar dacă voi vedea că sunt probleme!”, a spus Dorel Coica.  

În plan politic, Dorel Coica a spus că nu va renunţa la preşedinţia Organizaţiei Municipale Satu Mare a PSD.

„Am obţinut un scor peste media partidului în municipiul Satu Mare. Aşa că nu am de ce să mă retrag de la şedia partidului”, a spus Dorel Coica. 

Dorel Coica i-a urat succes viitorului primar Kereskenyi Gabor şi îi spune că nu are motive să se plângă de moştenirea lăsată. Mai exact, Dorel Coica spune că administraţia locală nu a luat niciun credit bancar în timpul mandatului său. Adică, nu a lăsat datorii. Mai mult, licitaţia pentru al treilea pod este pregătită, iar fondurile pentru reabilitarea Podului Decebal au fost asigurate. La fel şi pentru reabilitarea unor străzi importante din municipiul reşedinţă de judeţ.

Dorel Coica nu a uitat de contracandidatul său de la ALDE, Adrian Ştef, pe care l-a acuzat de dezinformare.

„Adrian Ştef a spus că are 7.000 de simpatizanţi. A obţinut doar 4.000 de voturi. Şi Adrian Cozma a luat mai mult. A spus în campanie că eu mă retrag şi că PSD îl susţine pe el. A dezinformat. Asta a făcut Adrian Ştef în campanie”, a spus Dorel Coica. 

Mai mult, Dorel Coica l-a acuzat pe Adrian Ştef şi de trădare.

”Dacă nu ieșea domnul Ștef și nu ar fi boicotat alianța USL și ar fi fost corect față de promisiunile pe care le-a făcut la început, am fi câștigat fără niciun fel de problemă alegerile, pentru că altfel am fi organizat campania. (…). Deci, din punctul meu de vedere, politic, Adrian Ștef este cam terminat”, a afirmat Dorel Coica.

În ceea ce priveşte viitoarele alegeri, Dorel Coica a spus că PSD va pregăti un tânăr de perspectivă. Iar promovarea acestuia va începe în perioada următoare.

„Trebuie să găsim un tânăr de perspectivă şi să îl pregătim în următorii patru ani pentru viitoarele alegeri”, a concluzionat Dorel Coica. 

Dorel Coica nu exclude nici o alianţă în Consiliul Local cu cei de la UDMR.

„Cea mai bună stabilitate pentru UDMR ar fi o alianță cu PSD. Ar avea o majoritate bună. Nu ne-am exprimat încă în acest sens, deocamdată nu suntem noi câștigătorii, rămâne să vedem dacă vom fi curtați, dacă își dorește cineva o astfel de alianță cu noi. Dar suntem deschiși la o astfel de propunere. Eu am fost tot timpul deschis și față de UDMR, față de unii consilieri UDMR”, a mai spus Dorel Coica.









Previous Article

POZIȚIA UDMR. Kereskenyi Gabor: ”Încă este prea ...

Next Article

Rezultatele OFICIALE ale alegerilor locale din judeţ. ...


ARTICOLE SIMILARE

  • LocaleTop News

    VIDEO. O șoferiță a distrus oglinda unei mașini, în Satu Mare. A urmat o telenovelă

    iulie 15, 2022
    By PresaSM
  • LocalePolitica

    DEZVĂLUIRE. Un PSD-ist sătmărean cu ”greutate”: Dragnea se distra umilind membri cu vechime

    mai 28, 2019
    By PresaSM
  • Locale

    COVID-19 Satu Mare: Bilanțul ultimelor 24 de ore. Crește numărul cazurilor noi

    august 22, 2021
    By PresaSM
  • Locale

    Emil Boc vrea Satu Mare într-o regiune, cu capitala la Cluj-Napoca

    martie 18, 2018
    By PresaSM
  • Locale

    VIDEO. Balcano-virus. Lăutari pe stradă la Satu Mare și Negrești-Oaș

    aprilie 15, 2020
    By PresaSM
  • Locale

    FOTO. Se sparge Centrul Nou al municipiului Satu Mare. Atenție la lucrări!

    martie 6, 2020
    By PresaSM

5 comments

  1. Bordas Vasile Stefan 7 iunie, 2016 at 12:08

    Da intr-adevar pierderea alegerilor de Dr. Dorel Coica a fost datorita absenteismului ridicat al electoratului românesc ,cei care acuma se plang ca iar o sa fim condusi de un ungur.Acuma sa taca, ca nu au nici un drept sa se planga, daca nu au putut rupe cateva minute din timpul lor pretios ca sa coboare sa voteze. Daca trebuia sa coboare pentru niste mici si o bere nu ezitau nici o clipa.Gabor Kereskenyi poate sa le multumeasca lor, ca a iesit Primar, celor care nu s-au dus din comoditate sa voteze.

    View Comment
  2. Marius 7 iunie, 2016 at 12:52

    @Bordas Vasile Stefan, du-te nu mai departe de Baia Mare sa vezi cum arata un oras dezvoltat. Se tot lauda Coica[,] ca a facut Micro 16, dar cum e facut nu spune.
    Deja e plin de gropi, trotuarele sunt in panta ca iarna risti sa-ti rupi gatul, canalele de pe strazi ori sunt mai inalte decat carosabilul ori sunt ingropate de-ti rupi masina in ele.
    Daca lumea era intr-adevar multumita de cum a spart banii, iti garantez ca „si-ar fi rupt” cateva minute sa voteze, asa va sa terminam cu nationalismul asta de fatada!

    View Comment
  3. Maria 7 iunie, 2016 at 16:02

    Nu dati vina pe altii!!!Nu a-ti facut nimic !!!! Micro 16 !!!! O carpeala!Din pacate Satu-Mare e un oras Fantoma!!!! Din cauza voastra!!!! A polticienilor!!!!

    View Comment
  4. CAROL 7 iunie, 2016 at 19:18

    politicienii sunt ca porumbeii,cind sunt jos îti maninca din palma cind sunt sus se c..a pe tine

    View Comment
  5. Nirolf 20 iunie, 2016 at 10:07

    DNA-ul pe roti corupții,sper ca UDMR-ul să nu facă alianță niciodată cu PSD-ul.

    View Comment

Scrie un comentariu

Citește și:

  • LocalePoliticaTop News

    PNL+PSD+UDMR=LOVE. S-a semnat alianța la Satu Mare. PSD va avea viceprimar și vice la CJ

  • LocaleTop News

    Bătaie în stradă, în Satu Mare! Mașină vandalizată, bărbat dus cu cuțitul în spate la Urgență

  • Locale

    Video-ul din Satu Mare care a impresionat o lume întreagă: 1,5 milioane de vizualizări



© Copyright 2016-2022 PresaSM.ro. Toate drepturile rezervate.
Creat de ottoweb


PresaSM folosește fișiere cookie pentru a ne asigura că îți oferim cea mai bună experiență de navigare.ACCEPTMai multe informații