Casă de schimb valutar, din centrul Sătmarului, țepuită ”ca la carte”

Angajații unei case de schimb valutar, aflată la parterul Casei de Modă din centrul municipiului Satu Mare, în zona Bulevardului I.C. Brătianu, au fost țepuiți, marți, de către un individ după metoda ”șmen” sau ”rupe banii”. Reporterii PresaSM au aflat că suspectul s-a dus să schimbe o anumită sumă de bani, reușind să dea o lovitură de câteva sute de euro.

Se pare că acesta este un profesionist, din moment ce a comis această infracțiune știind că este filmat. Ceea ce înseamnă, cel mai probabil, că a știut cum să-și ascundă înfățișarea. Nu este, de altfel, nici primul caz de acest gen petrecut în ultima perioadă în municipiul Satu Mare.

Metoda ”șmen” nu este complicată, dar necesită îndemânare din partea infractorilor. Aceştia dau o sumă de bani pentru a fi schimbată, de regulă în bancnote mai mici, după care se răzgândesc sau apelează la orice tertip pentru a i se înapoia banii, în acel timp sustrăgând din suma schimbată. Toată scena durează foarte puţin şi angajaţii nu mai numără banii când îi iau înapoi. În general, aceştia îşi dau seama după câteva ore.

Fii primul care comentează! despre "Casă de schimb valutar, din centrul Sătmarului, țepuită ”ca la carte”"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre Inspectoratul de Poliție Județean
Poliția Satu Mare, primul studiu masiv al traficului! Măsuri anti accidente mortale

Închide