Caz fără precedent în România: doi copii au cerut ordin de protecție împotriva propriilor părinți după ani buni de abuz

Doi frați din județul Arad, de 15 și 13 ani, au cerut protecție de la stat împotriva părinților. Ei spun că erau bătuți constant, obligați să muncească la stână și ținuți departe de școală. Băiatul a reușit să fugă și a alertat autoritățile, povestind cum sora lui a fost rănită grav într-o bătaie, iar tatăl a cusut-o singur acasă, titrează jurnaliștii de la Digi24.
Cei doi copii ar fi fost obligați să muncească toată ziua la stâna familiei și spun că erau bătuți foarte des. De multe ori, nici nu ar fi fost lăsați să meargă la școală. Inițial, autoritățile i-au luat pe cei doi minori, dar și pe mamă și i-au dus într-o locație secretă, departe de tată.
Mama nu a vrut să stea cu ei și s-a întors acasă la bărbat.
„Pentru ce m-au băgat pe mine să-mi facă dosar penal, vând tot și cu asta basta. E treaba lor. Influența oamenilor. Influența face mult,” spune mama copiilor
Autoritățile au aflat de drama celor doi copii când adolescentul de 15 ani a fugit de acasă. A fost emis un RO-Alert pentru dispariție copil.
A fost găsit nevătămat, dar tânărul a ajuns la Protecția Copilului, unde a început să povestească ce trăia acasă, inclusiv ororile prin care trecuse sora lui.
În sat, vecinii știau prea bine prin ce trec copiii. Îi mai ajutau cu mâncare, dar le era frică de tatăl lor și nu spuneau nimic.
Procurorii au deschis un dosar penal pe numele tatălui. Urmează ca acesta să fie chemat la audieri. Și mama ar putea fi cercetată pentru complicitate.
