Cel mai disperat soț din Satu Mare. S-a automutilat, supărat soție, care a cerut ordin de protecție

FOTO: Arhivă

Un ”bărbat” din municipiul Satu Mare a demonstrat că atunci când vine vorba despre violență nu îl poate opri absolut nimeni și nimic. Cu toate că fosta lui ”jumătate” avea un ordin de protecție emis de către Inspectoratul Județean de Poliție încă de acum două zile, bărbatul i-a făcut marți seara încă o vizită.

Ocazie cu care a scos un cuțit și s-a rănit singur, cel mai probabil din disperare. Speriată, femeia a sunat la 112, intervenind de urgență un echipaj medical de prim-ajutor și polițiștii. Bărbatul a fost reținut și internat la Secția de psihiatrie a Spitalului Județean Satu Mare.

Pe numele acestuia a fost întocmit un dosar penal pentru încălcarea ordinului de protecție.

Ce este ordinul de protecție provizoriu

Ordinul de protecție provizoriu se emite de către polițiștii care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violență domestică, în scopul diminuării acestui risc.

Ordinul prevede și modul în care polițiștii trebuie să acționeze în situații speciale, spre exemplu în cazul evacuării agresorului din imobil.

Cu ocazia intervenţiei, în vederea stabilirii existenţei unui risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea persoanelor să fie pusă în pericol printr-un act de violenţă domestică, poliţiştii evaluează situaţia de fapt pe baza formularului de evaluare a riscului ce cuprinde 21 de întrebări. Pe baza răspunsurilor, se stabilește dacă există realmente riscul ca viaţa sau integritatea fizică a victimei să fie pusă în pericol.

În cadrul intervențiilor, polițiștii pot lua măsuri pentru separarea victimei de agresor și pot realiza orice alte demersuri necesare eliminării riscurilor imediate.

Fii primul care comentează! despre "Cel mai disperat soț din Satu Mare. S-a automutilat, supărat soție, care a cerut ordin de protecție"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre Inspectoratul de Poliție Județean
FOTO. Șofer drogat, prins în flagrant în județul Satu Mare. Ce au mai găsit polițiștii

Închide