Descoperire macabră la Carei. Bebeluș găsit mort în tomberon

Descoperire de-a dreptul macabră în municipiul Carei. Cadavrul unui nou-născut a fost găsit într-un tomberon, pe o stradă din Cartierul Mihai Viteazu II, în spatele supermarketului Kaufland. Descoperirea a fost făcută astăzi, la 9.00, de un om al străzii, care căuta de mâncare prin tomberon.

Mai multe echipaje de polițiști încearcă să dea de urma mamei. Polițiștii vor să afle de la mamă dacă bebelușul a murit înainte sau după naștere. În orice caz, această concluzie o vor trage medicii legiști.

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Satu Mare au făcut apel către localnici să-i sesizeze dacă au informaţii ce pot duce la rezolvarea cazului.

Dacă medicii legiști vor dovedi că bebelușul a fost născut viu, fiind omorât după naștere, mama va fi acuzată de pruncucidere.

UPDATE1: Surse judiciare susțin că bebelușul a fost născut viu, la fața locului fiind găsită și placenta mamei.  


Un caz similar a avut loc în luna mai a anului 2015, în municipiul Satu Mare. Mai exact, în cartierul Micro 15, pe Aleea Milcov, după ora 23.00. Este vorba despre doi gemeni, care se pare că au fost născuţi prematur. Aceştia ar fi avut între şapte şi opt luni. Din câte se pare, copiii ar fi suferit mai multe plăgi înjunghiate la nivelul abdomenului. Aceştia au fost plasaţi de către criminal sau criminali în două cutii de carton, corpurile neînsufleţite fiind descoperite de către doi oameni ai străzii.

Fii primul care comentează! despre "Descoperire macabră la Carei. Bebeluș găsit mort în tomberon"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre cadavru
Mister total în jurul sinuciderii minorului, de 14 ani, din Gherța Mare

Închide