DOLIU în județ! Ioan Drăgan, lider marcant al învățământului sătmărean, a trecut în neființă

Cu profundă durere, familia și comunitatea educațională anunță trecerea în eternitate a lui Ioan Drăgan, un om de o deosebită noblețe sufletească, lider sindical respectat și susținător neobosit al drepturilor cadrelor didactice.
Nelu, cum îi spuneau cu drag toți cei care l-au cunoscut, s-a născut la 6 februarie 1957, în Buziaș, județul Timiș. A urmat Liceul Teoretic din localitatea natală, iar apoi a absolvit Facultatea de Mecanică, secția Tehnologia Construcțiilor de Mașini (TCM), în cadrul Politehnicii din Timișoara.
După Revoluția din 1989, și-a dedicat viața luptei pentru drepturile profesorilor, devenind una dintre cele mai importante voci ale mișcării sindicale din Satu Mare. A fost ales vicepreședinte, apoi președinte al Sindicatului Învățământ Preuniversitar Satu Mare, funcție pe care a deținut-o timp de 25 de ani, între 1998 și 2023.
La nivel național, a avut un rol esențial în mișcarea sindicală din educație, fiind ales prim-vicepreședinte al Federației Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET“ începând cu ianuarie 2013. A fost unul dintre principalii artizani ai fuziunii dintre cele două mari federații din domeniu, Federația Educației Naționale și Federația „Spiru Haret”.
Ioan Drăgan a fost un lider dedicat, un om de onoare, care a pus mereu binele colegilor și al comunității mai presus de orice. A rămas un reper de profesionalism, echilibru și devotament, un prieten sincer și un model pentru toți cei care l-au cunoscut.
Cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu sunt așteptați la priveghi duminică, 11 mai, ora 18:00, și la slujba de înmormântare luni, 12 mai, ora 14:00, la Cimitirul „Înălțarea” din municipiul Satu Mare, situat pe drumul Careiului.
În aceste clipe grele, gândurile de compasiune se îndreaptă către familia îndurerată – soția, copiii și nepoții săi. Comunitatea educațională îi rămâne recunoscătoare pentru întreaga sa contribuție.
„Dragă Nelu, îți mulțumim pentru tot ce ai făcut pentru noi! Nu te vom uita niciodată!” – este mesajul emoționant transmis de colegii și prietenii săi.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
