PresaSM Știri din Satu Mare

Top Menu

  • Contact

Main Menu

  • Acasă
  • Locale
  • Nationale
  • Anchete
  • Reportaje
  • Politica
  • Life
  • Editorial
  • Contact
  • Contact

logo

PresaSM Știri din Satu Mare

  • Acasă
  • Locale
  • Nationale
  • Anchete
  • Reportaje
  • Politica
  • Life
  • Editorial
  • Contact


LocaleLife
Home›Locale›Federația Elevilor: Guvernul preferă baronii locali. Lipsă totală de interes față de educație

Federația Elevilor: Guvernul preferă baronii locali. Lipsă totală de interes față de educație

By PresaSM
iunie 26, 2019
610
0

Federația Elevilor trage un semnal de alarmă cu privire la ultimele acte normative adoptate de Guvern. Prin două OUG-uri, spun elevii, Executivul demonstrează că preferă baronii locali și manifestă o lipsă totală de interes față de educație. Guvernul nu a făcut până acum precizări cu privire la modul în care va garanta dreptul egal la învățătură. 

Federația Elevilor condamnă ultimele acte normative adoptate de către Guvern.

„Federația Elevilor din România condamnă adoptarea proiectului de Ordonanță de Urgență de către Guvernul Dăncilă și privarea elevilor de dreptul lor la transport redus și decontarea navetei în favoarea satisfacerii baronilor locali și a transportatorilor,” se arată într-un comunicat transmis de Federație.

Practic, spun elevii, la presiunea social democratului Marian Oprișan, Consiliile Județene au solicitat, iar Guvernul a acceptat, ca autoritățile județene să fie scutite de a acorda reduceri elevilor și de a acorda abonamente cu tarife preferențiale pentru elevi, în vederea decontării navetei.

„Guvernul României a adoptat o ordonanță de urgență prin care a eliminat transportul în trafic județean din sfera serviciilor publice, făcând să dispară obligațiile (de serviciu public) transportatorilor de a acorda reduceri elevilor și de a acorda abonamente cu tarife preferențiale pentru elevi, în vederea decontării navetei,” se arată în comunicatul de presă.

Atenția acordată de Guvern pensiilor speciale ale aleșilor locali atestă, spun elevii, că guvernanții sunt mai preocupați de baronii locali decât de educație.

„În aceeași ședință de Guvern a fost adoptat, prin ordonanță de urgență, Codul Administrativ, act normativ ce prevede pensii speciale pentru aleșii locali. În acest sens, dorim să tragem un semnal de alarma asupra lipsei totale de interes a Guvernului față de educația din România, acesta preferând să trateze baronii locali ai partidului cu mai multă atenție decât chiar pe elevii acestei țări,” spun elevii.

Pentru apărarea drepturilor, elevii iau în calcul inclusiv o acțiune în instanță.

Elevii au toate șansele să câștige un eventual proces având în vedere că, în lipsa unei noi reglementări care să vină din partea Executivului și care să garanteze decontarea navetei, Guvernul încalcă Legea Educației care garantează dreptul egal la învățătură.

Elevii, preocupați de rata abandonului școlar

Unul dintre argumentele prezentate de elevi este cel legat de abandonul școlar. Fără reducerile pentru navetă, numărul celor care renunță la școală ar putea fi în creștere.

Datele furnizate de Salvați Copiii în 2018 arată la nivel naţional, rata de părăsire timpurie a şcolii este de 26,6% în zonele rurale. Tot mai multe școli din zona rurală au fost închise din cauza numărului mic de elevi, iar copii rămași sunt obligați să facă naveta, bazându-se de cele mai multe ori pe abonamentele la transportul intrajudețean.









TagsGuvernul Românieinavetă
Previous Article

MĂRTURII. Mame bătute de copii pentru banii ...

Next Article

FOTO. Spațiile verzi din centrul municipiului Satu ...


ARTICOLE SIMILARE

  • Nationale

    Cum vrea Guvernul să reducă risipa de energie din instituțiile publice: Vor schimba becurile

    septembrie 14, 2022
    By PresaSM
  • Life

    În atenția a mii de sătmăreni. Va trebui sau nu să plătim taxă pentru microcentrale?!

    decembrie 5, 2018
    By PresaSM
  • Locale

    Cum ia Guvernul la mișto problemele reale din județul Satu Mare

    decembrie 7, 2018
    By PresaSM
  • Locale

    FOTO. Navetiștii din Satu Mare, batjocoriți de transportatori. Autoritățile dorm liniștite

    mai 3, 2019
    By PresaSM
  • LocaleTop News

    Prețurile la energie electrică și gaze vor fi plafonate pentru un an. Tarifele valabile de la 1 aprilie

    martie 14, 2022
    By PresaSM
  • LifeLocaleNationale

    Salariul MINIM ajunge la 3000 de lei (600 euro) în România!

    noiembrie 24, 2022
    By PresaSM

Scrie un comentariu

Citește și:

  • Locale

    Accident în municipiul Satu Mare. O femeie a dat cu mașina peste un bicilist

  • Locale

    Sătmăreanul Szabo Attila, campion la șah rapid și blitz. Cupa Tășnad și-a desemnat câștigătorul

  • LocaleTop News

    Schema prin care rămân deschise sute de baruri în Satu Mare. Deși legea prevede închiderea lor



© Copyright 2016-2022 PresaSM.ro. Toate drepturile rezervate.
Creat de ottoweb


PresaSM folosește fișiere cookie pentru a ne asigura că îți oferim cea mai bună experiență de navigare.ACCEPTMai multe informații