PresaSM Știri din Satu Mare

Top Menu

  • Contact

Main Menu

  • Acasă
  • Locale
  • Nationale
  • Anchete
  • Reportaje
  • Politica
  • Life
  • Editorial
  • Contact
  • Contact

logo

PresaSM Știri din Satu Mare

  • Acasă
  • Locale
  • Nationale
  • Anchete
  • Reportaje
  • Politica
  • Life
  • Editorial
  • Contact


LocaleTop News
Home›Locale›Firma care a contestat licitația la al treilea pod a câștigat! Primăria reia evaluarea ofertelor

Firma care a contestat licitația la al treilea pod a câștigat! Primăria reia evaluarea ofertelor

By PresaSM
ianuarie 30, 2020
1397
0

Licitația lucrărilor pentru construirea celui de-al treilea pod peste râul Someș a ajuns pe masa judecătorilor de la Curtea de Apel Oradea. Și asta pentru că reprezentanții Primăriei Satu Mare și cei ai consorțiului româno-italian Concordia nu s-au înțeles asupra rezultatului licitației. În care administrația locală a desemnat ca și câștigătoare firma austriacă Strabag. 

Diferend tranșat de Curtea de Apel Oradea

Firma Concordia a câștigat procesul intentat de Primăria Satu Mare, care a contestat Decizia nr. 2238/C7/2449 din 10.12.2019, pronunţată de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care forul de la București obliga administrația sătmăreană să admită oferta societății din Negrești-Oaș. După ce o respinsese inițial.

”Respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul Municipiul Satu Mare în contradictoriu cu intimata Concordia Import-Export SRL – lider al Asocierii Concordia Import-Export SRL – Spic SRL şi cu intimata-intervenientă Strabag SRL, împotriva Deciziei nr. 2238/C7/2449 din 10.12.2019 pronunţată de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pe care o menţine în totalitate”, este decizia judecătorilor de la Curtea de Apel Oradea. 

Pe cale de consecință, primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, a declarat că comisia de evaluare a ofertelor va da un răspuns până la finalul lunii februarie, existând riscul ca să se ajungă la un nou proces în instanță. Ceea ce este sinonim cu o nouă amânare.

De unde a început totul

Reamintim faptul că specialiștii din cadrul Consiliului Național de Soluționare a Contestaților au dat câștig de cauză societății care a contestat licitația: Concordia Import Export. Primăria Satu Mare a atacat în instanță decizia Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor. Astfel, procesul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Oradea în data de 23 decembrie 2019, iar joi, 23 ianuarie, a și dat sentința nefavorabilă Primăriei Satu Mare.

Potrivit informațiilor PresaSM, Concordia este o societate comercială înființată în anul 1998, cu capital integral privat, specializată în lucrări de poduri. În afara sediului central din Negrești-Oas, firma are un punct de lucru și în București.

Două firme participă la licitația pentru execuția celui de-al treilea pod peste râul Someș. Vorbim despre cei de la Concordia Import Export și de austriecii de la Strabag.

Dar cum lucrările de această anvergură necesită de regulă o asociere, cei de la SC Concordia Import Export SRL i-au cooptat pe cei de la Spic SRL, Spic Internazionale SRL și VERTA TEL S.R.L.. De asemenea, cei de la Strabag SRL i-au luat în asociere pe cei de la Antrepriza de reparații și lucrări ARL Cluj S.A, SC Züblin Hoch – und Brückenbau GmbH, Metabet CF S.A., FREYROM, Onistua Com S.R.L., CONSTRUROM S.A. și TRI EM SERV S.R.L.

Valoarea estimată a lucrărilor este de 141.794.420 lei, cu 47.790.493 lei mai mult decât la prima licitație, care a fost anulată din lipsă de ofertanți.

Conform raportului de specialitate, structura celui de-al treilea Pod va fi suținută de doi piloni, prin intermediul unor hobane din oțel special, dispuse simetric în sistem semiharpă. De asemenea, se mai prevede amenajarea a patru benzi de circulație, cu câte două benzi pe sens, două trotuare prevăzute cu parapet pietonal și o pistă pentru bicicliști.

Pentru accesul de pe diguri pe trotuarele podului se prevăd patru scări, câte două scări pe fiecare dig, iar pentru siguranța circulatiei pietonale se vor amplasa parapeți metalici de protecție pe rampe, viaducte și pod precum și pe scările de acces de pe diguri.









Tagsal treilea podKereskenyi Gabor
Previous Article

Se schimbă vremea. Ce temperaturi sunt așteptate ...

Next Article

Satu Mare, orașul cu cei mai puțini ...


ARTICOLE SIMILARE

  • Locale

    FOTO/VIDEO. Lucrări în ritm alert la al treilea pod peste Someș, din Satu Mare!

    iulie 17, 2020
    By PresaSM
  • Locale

    E oficial! Primăria Satu Mare plătește mai puțini bani pentru podul peste Someș. S-a dublat finanțarea. Contractul a fost semnat

    ianuarie 3, 2022
    By PresaSM
  • LocalePolitica

    UDMR despre o posibilă alianță PNL-PSD la Satu Mare: ”Sperăm că nu suntem pe Dâmbovița”

    iunie 16, 2023
    By PresaSM
  • Locale

    VIDEO. S-a semnat contractul pentru reabilitarea Centrului Nou și a pasarelei peste Someș!

    iulie 30, 2019
    By Spanciu Silvia
  • Locale

    Proiectul pentru majorarea impozitelor locale a trecut. Consilierii PSD s-au abținut. Mesajul primarului Kereskényi

    aprilie 25, 2019
    By PresaSM
  • LocalePolitica

    VIDEO. Kereskényi își anunță planul pentru dezvoltarea Sătmarului: sală polivalentă, zone de agrement și bazin de înot

    septembrie 1, 2020
    By PresaSM

Scrie un comentariu

Citește și:

  • Locale

    Hoțul ”obsedat” de frumusețe. A furat produse cosmetice din magazinele din Satu Mare

  • Locale

    FOTOGALERIE. Marea ”plombare” sau Marea ”Hibernare”. Unul lucrează, trei șomează

  • Locale

    Minor prins cu un întreg arsenal asupra sa. Materiale pirotehnice în bagaje



© Copyright 2016-2022 PresaSM.ro. Toate drepturile rezervate.
Creat de ottoweb


PresaSM folosește fișiere cookie pentru a ne asigura că îți oferim cea mai bună experiență de navigare.ACCEPTMai multe informații