FOTO. Accident foarte grav în Satu Mare. Mașină răsturnată, persoană încarcerată
![](https://www.presasm.ro/wp-content/uploads/2020/07/Accident-la-Micula.jpg)
Accident foarte grav produs astăzi, în jurul orei 12.40, între municipiul Satu Mare și comuna Micula, pe Drumul Județean 194A. Potrivit primelor informații obținute de reporterii PresaSM, o femeie, în vârstă de 70 de ani, s-a răsturnat cu mașina în afara părții carosabile, iar o altă persoană, tot femeie, în vârstă de 70 de ani, rămânând încarcerată.
La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje medicale de prim-ajutor, dar și echipaje de descarcerare, respectiv de stingere cu apă și spumă din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Satu Mare.
Polițiștii au demarat deja o anchetă pentru a stabili cum s-a produs întregul incident. Potrivit primelor informații, se pare că vorbim despre neadaptarea vitezei într-o curbă. Șoferița nu a consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. Traficul rutier a fost blocat zeci de minute, pe durata intervenției.
Ambele femei au fost transportate la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare în vederea efectuării de investigații medicale suplimentare. În funcție de diagnosticul medicilor se va face și încadrarea faptei.