FOTO. Comuna care își face propria stație de pompieri! Cu mașină cu tot

La Odoreu se desfășoară astăzi un atelier de lucru în cadrul proiectului care are drept scop achiziționarea unei autospeciale de pompieri și a unor sisteme de alarmare și protectie civilă.

Printr-un efort comun, comunele Odoreu, Halmeu, Viile Satu Mare și Păulești au obținut circa un milion de euro pentru cumpărarea unei autospeciale de pompieri, respectiv achiziționarea de alte dotări necesare funcționării eficiente a serviciilor voluntare pentru situații de urgență de pe raza comunelor partenere.

Concret, comuna Odoreu, în parteneriat cu Asociaţia Pompierilor Voluntari din Tyukod (Ungaria), respectiv cu comunele Halmeu, Viile Satu Mare și Păulești, derulează proiectul ROHU80 JOINTRESCUE „CENTRU TRANSFRONTALIER INTEGRAT PENTRU MONITORIZAREA, PREVENIREA RISCURILOR ȘI MANAGEMENTUL DEZASTRELOR“, finanţat în cadrul Programului de cooperare transfrontalieră INTERREG V-A România-Ungaria, având un buget total de 1.040.800 EUR. Din care contribuţia Uniunii Europene (FEDR) 884.680 EUR.

Obiectivul principal al proiectului constă în realizarea unor investiții transfrontaliere în vederea gestionării riscurilor specifice, asigurarea evitării dezastrelor și dezvoltarea sistemelor de gestionare a dezastrelor. Se urmărește achiziţia de echipamente, constând în achiziția unei autospeciale de pompieri pentru fiecare partener în parte, respectiv achiziția unor sisteme de alarmare și protecție civilă.

Prin dotarea echipelor de voluntari cu echipamente performante, proiectul va facilita gestionarea riscurilor transfrontaliere, precum și îmbunătățirea infrastructurii, echipamentelor și potențialului uman care deservesc echipele de intervenții de urgență din județele Satu Mare și Szabolcs-Szatmár-Bereg.

Fii primul care comentează! despre "FOTO. Comuna care își face propria stație de pompieri! Cu mașină cu tot"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre Odoreu
FOTOGALERIE. Incendiu de amploare. La un pas să facă scrum culturile vecinilor

Închide