FOTO. Pericol de explozie. Un sătmărean a găsit în curtea casei o bombă

Echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Someș” al județului Satu Mare a intervenit pentru asanarea unei bombe de aruncător rămasă neexplodată din cel de-al Doilea Război Mondial, în satul Blaja, lângă orașul Tășnad.

Inițial, bomba a fost găsită într-o curte, de către proprietarul care săpa pentru a amenaja fosa septică. Acesta a anunțat imediat autoritățile, o echipă specializată în astfel de intervenții deplasându-se la fața locului.

Întreaga zonă a fost securizată, cu ajutorul colegilor polițiști, fiind restricționată trecerea pietonilor în apropiere. Cercetările efectuate au dus la descoperirea unei bombe de aruncător de calibru 82 mm. Muniția a fost ridicată și transportată la depozitul de muniții rămase neexplodate din Carei, urmând să fie distrusă.

Fii primul care comentează! despre "FOTO. Pericol de explozie. Un sătmărean a găsit în curtea casei o bombă"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre explozie
Sătmăreancă decedată după o explozie! Soțul a introdus gaz în găuri de șobolani

Închide