FOTO. Tânăr spulberat de tren, în apropiere de județul Satu Mare
![](https://www.presasm.ro/wp-content/uploads/2019/07/accident-mortal-de-tren-1.jpg)
Accident cumplit în localitatea Fersig, Maramureş, la câțiva kilometri de județul Satu Mare. Un tânăr, în vârstă de 20 de ani, a murit pe loc după ce BMW-ul pe care îl conducea a fost lovit de tren. Nenorocirea s-a produs în această dimineaţă, alarma fiind dată la 112 la ora 7.11.
Din primele informaţii, un tânăr de 20 de ani a murit după ce mașina la volanul căreia se afla a fost spulberată de un tren, la intersecția unui drum comunal cu calea ferată. Purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș a declarat că șoferul nu a oprit la trecerea la nivel cu calea ferată, maşina fiind luată în plin de trenul accelerat Baia Mare – București.
Se pare că trecerea peste nivel cu calea ferată este semnalizată numai cu Crucea Sfântului Andrei, nu și cu semnale acustice și luminoase.
Tânărul era singur în mașină, iar accidentul a avut loc pe fondul ceții intense de la acea oră. În urma impactului extrem de violent, şoferul a fost proiectat în afara BMW-ului, rănile suferite fiind incompatibile cu viața.
Daca nu avem semnale acustice si luminoase….Romania …lumea a 3 a….
View CommentInca o familie distrusa