FOTO. Un câine a atacat și mușcat alți câini și oameni în Carpați II. A intervenit Poliția

Intervenție de urgență a Poliției Satu Mare după ce un bărbat a cerut ajutorul autorităților. Mai exact, astăzi, în jurul orei 10.00, pe strada Alecu Russo, din Cartierul Carpați II din municipiul Satu Mare, un angajat al Serviciului Județean de Ambulanță Satu Mare a cerut sprijin din partea Poliției după ce a fost mușcat de un câine din rasa Saint-Bernard.

Reporterii PresaSM au aflat că bărbatul și-a scos la plimbare câinele (rasa Bulldog francez), când Saint-Bernard-ul s-a apropiat amenințător, iar mai apoi a înșfăcat bulldog-ul, scuturându-l violent.

Speriat, bărbatul a cerut ajutor în jur, dar nu a avut de la cine. Așa că a intervenit chiar el, dar a fost mușcat de trei (!) ori. Într-un final a chemat Poliția. Oamenii legii au reușit să calmeze câinele și să îl lege de un copac până la sosirea proprietarului.

Din păcate, cu toate că Polițiștii au apelat la Primăria Satu Mare, pentru a trimite la fața locului un serviciu de ecarisaj, administrația locală nu are contract cu un astfel de serviciu.

Așa că, până la urmă, polițiștii au reușit să salveze situația. Cel mai probabil că proprietarul câinelui agresiv va suferi rigorile legii, iar ambulanțierul va ajunge la Unitatea de Primire Urgențe pentru a urma un tratament de specialitate în astfel de situații.

4 Comments on "FOTO. Un câine a atacat și mușcat alți câini și oameni în Carpați II. A intervenit Poliția"

  1. Trebuie adormit cainele !!
    Noroc ca nu au fost copii prin prejur, altfrl sa-r fii terminat cu o tragedie.
    Adormit cainele, fara nici un apel

    View Comment
  2. Tu ar trebui sa fii adormit,la cum scrii! Cainele nu are nici o vina ca stapanul nu a fost atent.

    View Comment
  3. Clar trebuie adormit.Ăla va mai ataca.

    View Comment
  4. Cainele nu trebuie sa fie ucis!Vinovat nu este animalul,ci stapanul!
    Trebui tinut in curte,monitorizat.
    Stapanul stie ce sa faca cu el!

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre câine
FOTO/VIDEO Intervenție inedită a pompierilor în centrul Sătmarului

Închide