FOTO. Un motociclist, implicat într-un accident, contrazice Poliția Satu Mare

Un tânăr motociclist, în vârstă de 17 ani, contrazice concluziile Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare, în urma accidentului petrecut duminică, la Ardud. Polițiștii rutieri spun că tânărul nu s-a asigurat la schimbarea direcției de mers. În schimb, tânărul susține nu doar că s-a asigurat, ci și că șoferul autoutilitarei, care l-a lovit, ar fi depășit pe linie continuă. 

Ce spune motociclistul

”Înainte să încep a semnaliza, m-am asigurat faţă/spate, domnul era încă în spatele meu, când eram prin aproprierea liniei întrerupte, am început să reduc din viteză, m-am asigurat, iar domnul nu mai era nicăieri, era în punctul mort al oglinzi, s-a angajat într-o depăşire pe linie continuă, nevăzând că eu semnalizam din timp pentru a vira în stânga, către cetate. Conducătorul autoturismului practic m-a luat cu partea lui dreaptă, eu încă fiind pe banda mea, înspre aproprierea axului (…) După cum observaţi din poză, era o parte de linie discontinuă pentru a vira la stânga, înaintea liniei întrerupte se afla un pod, alături de linie continuă, în spatele pozei se află tot linie continuă, alături de o curbă la dreapta”, spune motociclistul.

Care este varianta Poliției

”Un tânăr, de 17 ani, a suferit vătămări corporale ușoare în urma unui eveniment rutier produs ieri, 23 iunie a.c., în localitatea Ardud. Ieri, 23 iunie a.c., în jurul orei 18.50, polițiștii din cadrul Poliției oraș Ardud au fost sesizați despre faptul că pe DN 19A, în localitatea Ardud, a avut loc un eveniment rutier. În urma efectuării cercetării la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr, de 17 ani, din localitatea Livada, conducând un scuter pe raza localității Ardud, pe fondul neasigurării la schimbarea direcției de mers prin virare la stânga, a intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă de un bărbat, de 69 de ani, din județul Bistrița Năsăud. În urma coliziunii a rezultat rănirea ușoară a conducătorului motociclului. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest rezultatele fiind negative. În cauză s-a întocmit dosar penal”.

1 Comment on "FOTO. Un motociclist, implicat într-un accident, contrazice Poliția Satu Mare"

  1. Si nu e scuter ca e moped sunt fratele lui mai mic

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre accident, Inspectoratul de Politie Judetean
FOTO. Un bărbat a căzut cu bicicleta pe Bulevardul Henri Coandă. Luar de SMURD

Închide