FOTO/VIDEO. Impact între un autoturism și un utilaj pentru deszăpezire. Trei persoane și-au pierdut viața


Trei persoane au murit, iar alte două au ajuns la spital, după ce mașina în care se aflau a fost implicată într-un accident, pe autostrada A1, în județul Sibiu. Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară de deszăpezire.

Accidentul s-a petrecut pe A1, la km. 270, Săliște, pe sensul de mers Deva – Sibiu. Utilajul efectua deszăpezirea bandei de urgență și avea girofarele și avariile pornite în momentul impactului.

Autoturismul avariat este înmatriculat în județul Bacău, iar persoanele se întorceau din Italia.

” La fața locului echipajele de pompieri militari au intervenit pentru descarcerarea a trei victime care au fost declarate decedate în urma impactului. Alte două persoane implicate de sex masculin de cca 17 și 20 de ani au primit îngrijiri medicale și au fost transportate la UPU Sibiu, conștiente și politraumatizate.”, au precizat reprezentanții ISU Sibiu.



Fii primul care comentează! despre "FOTO/VIDEO. Impact între un autoturism și un utilaj pentru deszăpezire. Trei persoane și-au pierdut viața"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre accident mortal
FOTO/VIDEO. 2020, an sângeros pe șoselele județului. Accidentele mortale care au marcat Sătmarul

Închide