PresaSM Știri din Satu Mare

Top Menu

  • Contact

Main Menu

  • Acasă
  • Locale
  • Nationale
  • Anchete
  • Reportaje
  • Politica
  • Life
  • Editorial
  • Contact
  • Contact

logo

PresaSM Știri din Satu Mare

  • Acasă
  • Locale
  • Nationale
  • Anchete
  • Reportaje
  • Politica
  • Life
  • Editorial
  • Contact


LocaleTop News
Home›Locale›FOTO/VIDEO. Scandal la Aeroportul Satu Mare. Sute de pasageri nemulțumiți, au fost chemați polițiștii și jandarmii

FOTO/VIDEO. Scandal la Aeroportul Satu Mare. Sute de pasageri nemulțumiți, au fost chemați polițiștii și jandarmii

By PresaSM
noiembrie 13, 2024
1308
0

Polițiștii sătmăreni au fost chemați să intervină pentru a calma spiritele la Aeroportul Internațional Satu Mare. Pasagerii cursei Satu Mare – Londra s-au revoltat după ce aeronava cu care ar fi trebuit să zboare în Marea Britanie a fost redirecționată către Cluj din cauza condițiilor meteo. Unii așteptau la aeroport încă de la ora 13, dar spun că au fost tot duși cu vorba, în speranța că avionul va putea veni de la Cluj și ateriza la Satu Mare. Spiritele s-au încins spre seară, cu unii pasageri neavând bani pentru a merge înapoi acasă, în condițiile în care compania nu le-a oferit alte soluții de transport.

Polițiștii sătmăreni au fost solicitați să intervină pe aeroportul din Satu Mare, unde mai mulți pasageri, atât din Satu Mare cât și din județe vecine, s-au revoltat după ce aeronava cu care trebuiau să călătorească la Londra, redirecționată spre Cluj, n-a mai revenit la Satu Mare.

Aeronava a pornit cu întârziere de pe aeroportul Luton și trebuia să aterizeze la Satu Mare, dar după circa două ore de survol, a fost redirecționată către Cluj. Potrivit informațiilor PresaSM, aeronava nu a putut ateriza pe aeroportul din Satu Mare din cauza condițiilor meteo nefavorabile.

Avionul a aterizat pe aeroportul din Cluj la ora 15:00, dar în această după-masă, aeronava trebuia să se întoarcă, la ora 16:39, la Satu Mare, pentru a prelua pasagerii care aveau bilete spre Luton, Londra.

Pe aeroport, pasagerii au fost informați că, tot din cauza condițiilor meteo, aeronava nu a mai putut ateriza și și-a continuat zborul spre Luton. Unii dintre cei care aveau bilete s-au arătat profund nemulțumiți de situația creată, iar autoritățile aeroportuare ar fi apelat la forțele de ordine pentru a putea calma spiritele.

Dacă unii dintre pasageri au reușit să își schimbe prin aplicație biletele și vor pleca mâine de pe aeroporturi din Ungaria spre Marea Britanie, pentru alții situația a devenit critică. O femeie din Ucraina a început să plângă pentru că nu mai avea bani pentru a ajunge acasă. La fel s-a întâmplat și cu o altă femeie, vârstnică și ea, din Sighetu Marmației. Un bun samaritean s-a oferit să le plătească cursele cu taxiul spre casă.

„Din câte am înțeles, toți pasagerii au primit mesaje prin care compania le-a spus care este procedura, că primesc compensație bănească sau, respectiv, sunt puși pe altă cursă. Unii și-au schimbat prin aplicație cursa și pleacă mâine de la Budapesta sau Debrecen. Practic, e o situație atipică, dar se înâmplă ca în astfel de momente, când este ceață, când sunt condiții neprielnice, să apară situații neprevăzute, nedorite”, a declarat pentru PresaSM directorul general al Aeroportului Internațional Satu Mare, Mihai Pătrașcu.

Nu este pentru prima dată în această săptămână când zborurile pe și de pe Aeroportul Internațional Satu Mare sunt afectate din cauza condițiilor meteorologice. Ultima dată, o aeronavă Tarom care venea de la București a fost și ea redirecționată către Cluj după ce Satu Mare s-a aflat sub Cod galben de ceață densă.









TagsAeroportul Satu MareLondraLutonWizz Air
Previous Article

VIDEO. Se întâmplă în România. Maşină de ...

Next Article

Decizie CLARĂ a Tribunalului Satu Mare: Medicul ...


ARTICOLE SIMILARE

  • LocaleTop News

    WizzAir anulează unul dintre zborurile internaționale de la Satu Mare

    decembrie 28, 2022
    By PresaSM
  • LocaleTop News

    FOTO. Coșmar pentru sute de sătmăreni. Blocați pe aeroport, fără explicații, ore întregi de așteptare

    iulie 18, 2023
    By PresaSM
  • LocaleTop News

    Vești bune de la Aeroportul Satu Mare. Mai multe zboruri WizzAir și Hisky

    februarie 6, 2024
    By PresaSM
  • LocaleTop News

    Accident pe Aeroportul Satu Mare. Un tânăr (19 ani) a ajuns la Urgență

    octombrie 5, 2023
    By PresaSM
  • Locale

    ÎNĂLȚĂTOR. Un nou clip video cu COLINDE pe zborul WIZZAIR Satu Mare – Londra (video)

    decembrie 10, 2016
    By PresaSM
  • Locale

    Așa-numitul „Ferrari al cerurilor“ a survolat Sătmarul. De mai multe ori!

    iulie 21, 2020
    By PresaSM

Scrie un comentariu

Citește și:

  • LocaleTop News

    COVID-19 Satu Mare: Cinci cazuri noi, în ultimele 24 de ore

  • LocaleTop News

    Tragedie în Satu Mare. A decedat prematur un sătmărean extrem de apreciat

  • LocaleTop News

    SATU MARE. L-a sunat pe pădurar, apoi a mers cu nevasta și nașul să fure lemne din pădure

Autoclass

Înscrieri UVVG

Service auto

servicii juridice

Soluția problemelor tale

restaurantul tău

servicii medicale

servicii electricieni

PresaSM pe Facebook

@presa_sm


© Copyright 2016-2022 PresaSM.ro. Toate drepturile rezervate.
Creat de ottoweb


PresaSM folosește fișiere cookie pentru a ne asigura că îți oferim cea mai bună experiență de navigare.ACCEPTMai multe informații