PresaSM Știri din Satu Mare

Top Menu

  • Contact

Main Menu

  • Acasă
  • Locale
  • Nationale
  • Anchete
  • Reportaje
  • Politica
  • Life
  • Editorial
  • Contact
  • Contact

logo

PresaSM Știri din Satu Mare

  • Acasă
  • Locale
  • Nationale
  • Anchete
  • Reportaje
  • Politica
  • Life
  • Editorial
  • Contact


AncheteLocaleTop News
Home›Anchete›FOTO/VIDEO. Sentință în cazul tragediei de la Turulung-Drăgușeni. Martor: ”Noi murim!”

FOTO/VIDEO. Sentință în cazul tragediei de la Turulung-Drăgușeni. Martor: ”Noi murim!”

By PresaSM
august 9, 2022
3418
0

Un șofer a fost condamnat luna aceasta de către magistrații Judecătoriei Satu Mare la pedeapsa de un an şi 10 luni închisoare cu suspendare după ce a omorât, în urma unui accident rutier, un alt șofer, în vârstă de 39 de ani. Tragedia s-a produs pe DN 1C, între localitățile Turulung și Drăgușeni din județul Satu Mare. De asemenea, firma de asigurări va trebui să plătească familiei daune morale în valoare totală de 105.000 de euro.

Muncitor nevinovat omorât într-o clipă

Totul s-a întâmplat în data de 19.07.2019, ora 14.10, atunci când un șofer din județul Maramureș a condus un autocamion pe sensul de mers Drăguşeni-Turulung unde, pe fondul nepăstrării distantei în mers, a intrat în coliziune cu un alt autocamion. În urma accidentului rutier a rezultat decesul, la faţa locului, a conducătorului autocamionului condus regulamentar. Este vorba despre un bărbat (39 de ani) din localitatea Boghiș, județul Satu Mare. Dacă șoferul vinovat nu a avut alcoolemie, a rezultat că victima a avut o alcoolemie în sânge mică, de 0,24 gr./l alcool pur în sânge.

Varianta șoferului găsit vinovat

Șoferul vinovat a declarat că se afla singur în autoutilitară, transporta material lemnos, avea direcţia de deplasare spre localitatea Halmeu, și a observat pe partea dreaptă a sensului său autoutilitara care efectua o manevră de ridicare a braţului prevăzut pentru tăierea ierbii sau a resturilor vegetale de pe marginea părţii carosabile, având roţile din partea dreaptă în afara părţii carosabile, respectiv pe pământ/spaţiu verde şi faţa orientată spre localitatea Halmeu.

Apropiindu-se de autoutilitară, a precizat că a claxonat preventiv, semnalizând spre stânga efectuarea manevrei de depăşire a acesteia. După ce s-a apropiat la circa 5-6 metri de aceasta, conducătorul autoutilitarei s-a pus în mişcare de pe loc efectuând o manevră de viraj spre stânga şi dreapta, moment în care a frânat brusc, realizând că s-a creat un pericol iminent de coliziune, astfel pentru evitarea coliziunii a efectuat un viraj brusc spre stânga, însă, nu a mai putut evita coliziunea fiindcă timpul şi distanţa erau prea scurte.

În urma coliziunii, ansamblul de vehicule condus de inculpat a fost proiectat în afara părţii carosabile, pe partea stângă a direcţiei de deplasare, iar autospeciala a fost proiectată în partea dreaptă în afara părţii carosabile, sesizând imediat evenimentul rutier prin apel la 112.

Varianta martorului: ”Am strigat: noi murim!”

Pasagerul care se afla în camionul lovit a precizat că a tăiat iarba de pe marginea drumului cu braţul de pe autospecială, au ajuns la un podeţ, a ridicat braţul, iar după ce a trecut de podeţ, a repus braţul pentru tăiere, au mai rulat circa 1-2 metri spre înainte, moment în care a observat în oglinda retrovizoare din partea dreaptă că din spate, pe banda lor de mers, se deplasează un autocamion de culoare albastră, care se apropie cu viteză, iar o coliziune era iminentă, moment în care i-a relatat verbal colegului „Noi murim!”. Iar persoana decedată i-a răspuns ”Nu murim!”, moment în care au fost loviţi din spate de către autocamion, fiind proiectaţi în şanţul din partea dreaptă a direcţiei sale de deplasare.

De asemenea, pasagerul a mai precizat faptul că nu îşi explică de ce inculpatul nu a efectuat manevra de depăşire în mod regulamentar, având în vedere că avea spaţiul necesar, nu existau vehicule care să împiedice această manevră, mai mult din câte îşi aminteşte, în zona în care s-a produs evenimentul depăşirea era regulamentară.

Polițiștii au stabilit că șoferul vinovat nu a condus cu viteză, având în momentul impactului 83 de km/oră. Dar că a avut timp destul să fi efectuat o manevră de depășire regulamentară, mai ales că din sens opus nu circula niciun alt vehicul.









TagsaccidentInspectoratul de Poliție JudețeanJudecătoria Satu MareParchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare
Previous Article

FOTO. Incendiu în zona unui cartier din ...

Next Article

Sumele uriașe pe care profesorii le obțin ...


ARTICOLE SIMILARE

  • LocaleTop News

    Unde s-a ajuns! Elevă și profesoară, bătuți de doi elevi problemă într-o școală din Carei

    septembrie 19, 2023
    By PresaSM
  • Locale

    VIDEO. Nepăsare criminală. Un tânăr a ars de viu, zeci de șoferi au trecut pe lângă mașina în flăcări

    mai 31, 2022
    By PresaSM
  • Locale

    FOTOGALERIE. Accident în ”sensul” fără sens, urmat de dispute, în municipiul Satu Mare

    aprilie 12, 2021
    By PresaSM
  • Locale

    FOTOGALERIE. Accident în centrul Sătmarului. A spulberat un semafor și un stâlp

    iunie 18, 2018
    By PresaSM
  • Locale

    FOTO. Câți bani s-au furat după jaful de la cazino. Primele informații din anchetă

    iunie 30, 2019
    By PresaSM
  • LocaleTop News

    Tânără violată într-un bar din cea mai aglomerată zonă a municipiului Satu Mare

    decembrie 8, 2023
    By PresaSM

Scrie un comentariu

Citește și:

  • LocaleTop News

    Peste o MIE de MAGHIARI au IEȘIT în stradă de 15 martie. Kelemen HUNOR, prezent la Satu Mare

  • Locale

    Individ arestat pe loc în PTF Petea. Acuzat de vătămare corporală gravă

  • Locale

    FOTO&VIDEO. Sătmarul a scăpat de vijelie. În Bihor a fost prăpăd: un mort și zeci de răniți

Autoclass

Înscrieri UVVG

Service auto

servicii juridice

Soluția problemelor tale

restaurantul tău

servicii medicale

servicii electricieni

PresaSM pe Facebook

@presa_sm


© Copyright 2016-2022 PresaSM.ro. Toate drepturile rezervate.
Creat de ottoweb


PresaSM folosește fișiere cookie pentru a ne asigura că îți oferim cea mai bună experiență de navigare.ACCEPTMai multe informații