FOTOGALERIE. Rețea de droguri la Satu Mare: unii le importă, alții le vând

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. din Satu Mare au depistat două persoane bănuite de trafic de ecstasy și MDMA, potrivit unui comunicat remis de către Inspectoratul Județean de Poliție Satu Mare. 

La data de 3 ianuarie a.c., polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Satu Mare au depistat la volanul unui autoturism un bărbat, de 29 de ani, bănuit de trafic de droguri.

Cu sprijinul polițiștilor de frontieră și al câinelui specializat din cadrul Direcției Vamale Cluj s-a trecut la controlul amănunțit al autovehiculului depistat, în caroseria acestuia fiind depistate 2 pungi în care se aflau 110 grame de substanță pulverulentă de culoare albă, respectiv 105 grame de substanță de culoare brună, precum și 1 200 de euro, 1 000 de lei și un cântar de precizie.

Substanțele interzise, susceptibile a fi ecstasy și MDMA, ar fi provenit din Ungaria și Germania și ar fi urmat să fie comercializate pe raza municipiului Satu Mare. În urma extinderii cercetărilor, o femeie, de 30 de ani, a fost depistată în flagrant delict în timp ce oferea spre vânzare 63 de pastile ecstasy.

Față de cele două persoane procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Satu Mare au luat măsura reținerii pentru de 24 ore. La acțiune au participat luptători ai Serviciului de Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.

SURSA: Inspectoratul Județean de Poliție Satu Mare

1 Comment on "FOTOGALERIE. Rețea de droguri la Satu Mare: unii le importă, alții le vând"

  1. Prea mult “ar fi”

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre DIICOT, droguri
Drogurile, importate din Ungaria. Traficant prins în flagrant la Petea!

Închide