FOTO&VIDEO. Accident foarte grav. Impact frontal între două mașini și mai multe victime

Un accident rutier foarte grav s-a produs astăzi, în jurul orei 17.00, în localitatea Amați, la câțiva kilometri de municipiul Satu Mare. Surse judiciare au declarat pentru PresaSM.ro că un autoturism Seat și un autoturism Volkswagen Golf au intrat în coliziune frontală.

La fața locului au ajuns mai multe echipe de prim-ajutor și descarcerare ale Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, care au scos din mașini și transportat la Unitatea de Primire Urgențe nu mai puțin de trei persoane.

Surse judiciare au declarat pentru PresaSM.ro că în autoturismul Volkswagen se aflau trei persoane, iar în autoturismul Seat se afla o persoană.

Martorii au declarat pentru reporterul PresaSM.ro că unul dintre șoferi – respectiv cel din Seat – un bărbat de 38 de ani din municipiul Satu Mare, ar fi încercat să evite o groapă, dar intrând pe contrasens nu a mai reușit să evite impactul cu mașina care venea din față, respectiv Volkswagen, condus regulamentar de un tânăr, în vârstă de 29, din municipiul Satu Mare.

Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauza accidentului. Testați cu aparatul etilotest, a rezultat că niciunul dintre șoferi nu a consumat băuturi alcoolice.

Din păcate, s-au format cozi foarte lungi. O autospecială a Serviciului Județean de Ambulanță Satu Mare, care venea cu un pacient de la Tătărăști, nu a putut trecere din cauza ambuteiajului.

Fii primul care comentează! despre "FOTO&VIDEO. Accident foarte grav. Impact frontal între două mașini și mai multe victime"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre accident grav
Accident foarte grav. Un sătmărean a intrat cu mașina într-un cap de pod

Închide