FOTO/VIDEO. Accident grav la ieșire din municipiul Satu Mare. O mașină, în șanț

Accident rutier grav pe Drumul Național 19. Totul s-a petrecut astăzi, în jurul orei 16.00, pe Drumul Național 19, la ieșire din localitatea Botiz înspre municipiul Satu Mare.

Din câte se pare, la trecerea la nivel cu calea ferată, șoferul (31 de ani, din Lugoj) unui autoturism, înmatriculat în județul Arad, a încercat să evite impactul cu o mașină care circula regulamentar în fața sa, condusă de o femeie, de 28 de ani, din municipiul Satu Mare.

Dar din cauza manevrei prea bruște, bărbatul, de 31 de ani, a pierdut controlul mașinii și a ajuns cu mașina în șanț.

La fața locului au ajuns mai multe echipaje medicale de prim-ajutor, care au preluat victimele și le-au transportat la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean. În funcție de diagmnosticul medicilor, în cauză s-ar putea deschide un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a petrecut evenimentul rutier. Supuși testării cu aparatul etilotest, se pare că nicio persoană nu a consumat băuturi alcoolice.

 

Fii primul care comentează! despre "FOTO/VIDEO. Accident grav la ieșire din municipiul Satu Mare. O mașină, în șanț"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre accident grav
FOTOGALERIE. Accident rutier în lanț în municipiul Satu Mare. Mai multe mașini implicate

Închide